Fotbal American

Filmare bizară cu revenirea lui Damar Hamlin pe stadionul echipei sale

Jucătorul de fotbal american Damar Hamlin, resuscitat de două ori la început de ianuarie 2023 din cauza unui stop cardiac suferit pe teren în NFL și cu un diagnostic însă neconfirmat oficial, a revenit pe data de 22 ianuarie 2023 ca spectator pe stadionul Highmark  din New York, la un meci al echipei sale, Buffallo Bills. Sosirea și filmarea acestui eveniment așteptat de mulți au fost dezamăgitoare, pentru că jucătorul a fost escortat ca un președinte de stat, nu i s-a văzut deloc fața, deși a fost filmat inclusiv din loja oficială, și nu a declarat nimic în fața presei.

Nu este clar de ce Hamlin nu a fost fi văzut în imagini fără a exista vreun echivoc. Și nici de ce nu a făcut vreo declarație. Aceste imagini sunt un eșec și o premieră în sport în ceea ce privește filmarea revenirii unui atlet așteptat de toată lumea. O filmare proastă și neinspirată sau, cine știe, dorința jucătorului de a nu fi văzut la față din rațiuni estetice, private sau medicale.

În imagini, se vede cum la ieșirea din mașinuta de securitate Damar este escortat din scurt de pază. În imagini se văd apoi mama și fratele său.

La ieșirea din lift, el a purtat o glugă roșie pe cap, o mască neagră pînă sub nas și ochelari mari cu ramă albă pe ochi. 

La loja oficială, acolo unde se știe există toate condițiile de confort, a purtat mai departe gluga roșie pe cap și masca neagră sub nas. 

Din interiorul lojei oficiale nu a fost niciun moment filmat din față, ci din lateral - spate. Imaginile cu el din față au fost filmate doar din afara lojei și îl arată în penumbră, neclar, în spatele geamului și fulgilor de zăpadă.

Comentatoarea CBS, postul de televiziune care furnizat imaginile, afirmă că Hamlin are nevoie de „o recuperare îndelungată și de suport de oxigen”. Însă, nu au fost văzute în imagini accesorii pentru suportul de oxigen.

În imagini, Damar a mers singur, vioi, iar in lojă a făcut semne viguroase cu mâna, deși cu nici o lună de zile înainte suferise cel mai probabil daune la cutia toracică din cauza manevrelor îndelungi de resuscitare, care au nevoie de luni de zile pentru a se vindeca.

Damar a mai fost la stadionul lui Bills, dar doar în vizite neoficiale și fără să participe la ședințe cu colegii săi, conform clubului.

Damar Hamlin a fost la un pas să devină primul jucător decedat pe teren în NFL, în ultimii 50 de ani. Căzut pe teren pe data de 3 ianuarie 2023 în timpul meciului și resuscitat de două ori, prima oară pe teren timp de nouă minute și a doua oară la spital, el a fost externat pe 11 ianuarie.

Diagnosticul a fost pus de echipă pe data de 3 ianuarie, anunțat de clubul Bills chiar în ziua căderii, acesta fiind de „stop cardio-respirator”. Un diagnostic neoficial, fără a preciza cauzele nefericitului eveniment. Spitalul Buffalo Medical Center, care a avut și are grijă de el, nu a oferit până acum un diagnostic oficial și nici cauzele căderii.

O posibilă cauză a stopului cardiac a fost speculată a fi fost „commotio cordis”, adică un impact în zona pieptului. Însă, jucătorii din NFL au protecții la piept, iar astfel de acțiuni se petrec frecvent fără commotio cordis. Diagnosticul de commitio cordis, conform specialiștilor în medicină cardiacă, se realizează doar după excluderea altor cauze, ceea ce până la acest moment nu a fost comunicat în cazul Hamlin.



Filmare bizară cu revenirea lui Damar Hamlin pe stadionul echipei sale