Snooker

Un roman arbitreaza finala turneului de snooker de la Bucuresti

Meciul dintre englezul Stuart Bingham si galezul Ryan Day pentru trofeul primei editii a Romanian Snooker Masters va fi arbitrat, duminica, de cel mai cunoscut roman care activeaza in snookerul mondial.

Alex Crisan, 33 ani, a primit onoarea de a arbitra prima sa finala in circuitul mondial profesionist chiar acasa la Bucuresti.

Crisan are la activ meciuri arbitrate la Mastersul londonez de la Alexandra Palace, precum si de la alte turnee europene din circuit, iar in 2016 a arbitrat meciuri la European Masters de la Bucuresti.

Atunci cei de la World Snooker l-au preferat pentru finala dintre Ronnie O’Sullivan si Judd Trump pe germanul Marcel Eckhart.

De aceasta data insa Alex Crisan va fi in lumina reflectoarelor si va ramane in istoria primei editii a Romanian Snooker Masters ca arbitrul meciului pentru titlu.

Finala dintre Stuart Bingham si Ryan Day va incepe la ora 13:00 si se va desfasura in doua sesiuni dupa sistemul cel mai bun dintr-un total de 19 frame-uri. A doua sesiune, cea decisiva, se va consuma incepand cu ora 18:00.

Castigatorul pleaca acasa pe langa trofeu si cu un cec important de 50.000 de euro.



Un roman arbitreaza finala turneului de snooker de la Bucuresti