Snooker

Revenire spectaculoasa pentru Judd Trump si calificarea in sferturi la Masters

Sursă foto: https://twitter.com/WeAreWST

Condus cu 5-3 de catre Ryan Day in primul tur la Masters, Judd Trump a revenit in extremis si a castigat disputa in joc decisiv.

Dupa o prima repriza echilibrata si care s-a incheiat 2-2, galezul Ryan Day s-a desprins la 5-3 si parea aproape calificat in sferturile de finala.

Day a reusit in frame-ul noua sa trimita jocul la repozitionarea bilei negre (51-51), insa Trump si-a tinut mai bine nervii in frau si a reusit sa castige jocul reducand din diferenta (4-5).

Englezul a continuat sa domine si a trimis in cele din urma meciul in jocul decisiv, adjudecat nu fara emotii.

Day avea nevoie de doua snookere pentru a intoarce soarta jocului in favoarea sa. O soarta care la un moment i-a suras galezului, dupa ce Trump a comis fault la ultima bila rosie ramasa pe masa. Day a primit "free ball", dar bila maro pe care a jucat-o ca rosie la buzunarul de mijloc din partea dreapta a fost ratata si Trump indeplinea o simpla formalitate trimitand rosia in buzunarul galben pentru un 6-5 nesperat.

Trump, care a obtinut singurul break de peste o suta in disputa cu Day (un 105 in frame-ul sase), il va intalni in sferturi pe Barry Hawkins, cel care in urma cu un an castiga disputa directa din semifinale la Masters.

In primul tur la editia din acest an Hawkins a trecut de nord-irlandezul Mark Allen cu un categoric 6-0. A fost singurul "white wash" de pana acum la Masters.

Disputa Kyren Wilson - Stuart Bingham programata, miercuri seara de la ora 21:00, trage cortina peste faza primului tur. Joi sunt programate primele meciuri din sferturile de finala.



Revenire spectaculoasa pentru Judd Trump si calificarea in sferturi la Masters