Snooker

O’Sullivan obtine al cincilea turneu al sezonului si dezleaga misterul participarii la Crucible

Sursă foto: twitter.com

Pentru Ronnie O’Sullivan finala disputata, duminica, la Players Championship contra lui Shaun Murphy a fost ca o plimbare prin parc daca privim la scorul de 10-4 inregistrat pe tabela de marcat.

Un meci dominat de Ronnie aproape de la un capat la altul, singura data cand Murphy a condus fiind chiar dupa primul frame al finalei adjudecat de “Magician” cu break de 93 de puncte.

Au urmat trei jocuri la rand adjudecate de O’Sullivan pana la prima pauza, dupa care “Racheta” s-a desprins la 6-2 in urma unui break de 69. Murphy limita pierderile in ultimul frame al sesiunii in urma unui break de 77 de puncte.

La reluare, in sesiunea decisiva, Ronnie isi marea avantajul la 7-3 dupa un break de 92 de puncte, cel mai mare al sau din finala. Murphy raspundea cu un 137, singurul break de peste o suta al meciului, insa acela avea sa fie si ultimul joc adjudecat.

Lui Ronnie O’Sullivan nu i- s-a mai intamplat sa castige o finala fara break de peste o suta de puncte din anul 2000, cand il invingea pe Mark Williams la Openul Chinei, scor 9-3. Ultima oara cand Ronnie nu a avut break de peste o suta intr-o finala a fost in urma cu doi ani la Mastersul European de la Bucuresti, atunci cand pierdea in joc decisiv la Judd Trump, cu 9-8.

Pentru O’Sullivan acesta este al cincilea turneu de puncte al sezonului castigat si al 33-lea din cariera, iar sezonul inca nu s-a incheiat pentru cvintuplul campion mondial.

Ronnie a declarat in interviul acordat postul ITV4 dupa finala de la Players Championship ca trebuie sa se odihneasca inaintea ultimelor doua turnee. Si singurele turnee ramasa in calendar sunt Openul Chinei si Campionatul Mondial de la Crucible, acolo unde O’Sullivan declarase la inceputul anului ca nu va merge.

“Sunt super incantat. Shaun a reusit un meci incredibil in fata lui Mark (n.r. - Williams) si m-am asteptat la un meci greu astazi, dar el nu a mai aratat ca ieri", a mai spus Ronnie.

“Retragandu-ma de la ultimele doua turnee am venit aici fara nicio asteptare, asa ca sa ma aflu acum in aceasta pozitie e mai presus de cele mai frumoase vise ale mele. Noaptea trecuta mi-am spus ca, daca nu voi juca cel mai bun snooker al meu, voi pierde acest meci. S-a dovedit ca am avut dreptate”, a spus si Murphy.

O’Sullivan a incasat la Players Championship cecul acordat castigatorului in valoare de 125.000 de lire sterline plus bonusul pentru cel mai mare break al turneului (143 puncte) in valoare de 5.000 de lire sterline. Murphy s-a consolat cu 50.000 de lire sterline in cont.



O’Sullivan obtine al cincilea turneu al sezonului si dezleaga misterul participarii la Crucible