Snooker

O’Sullivan eliminat de la Crucible. La final si-a sarutat adversarul

Sursă foto: twitter.com

Englezul Ronnie O’Sullivan trebuie sa mai astepte cel putin un an pentru a incerca obtinerea celui de-al saselea titlu mondial din cariera.

Cel supranumit “Racheta” a fost eliminat, miercuri, in sferturile de finala ale Campionatului Mondial de la Crucible, de chinezul Ding Junhui, cu 13-10.

Meciul s-a reluat cu sesiunea finala de la 10-6 in favoarea lui Ding, chinezul desprinzandu-se decisiv dupa o sesiune secunda in care l-a dominat autoritar pe O’Sullivan.

Acesta a luptat din greu pentru a reveni asupra lui Ding si s-a apropiat la un moment dat la 11-9, reusind cel mai mare break de pana acum al turneului, un 146 in frame-ul 20.

Ding si-a pastrat nervii in frau inchizand meciul cu un break de 117.

La final, cu sportivitate, Ronnie i-a strans mana lui Ding si chiar l-a sarutat pe acesta pe obraz, in timp ce chinezul, parca scuzandu-se pentru infrangerea aplicata mult mai titratului sau adversar, si-a asezat de doua ori capul pe umarul englezului.

“A fost un meci fantastic si sunt bucuros ca am fost implicat in el. Chiar mi-a placut. Mai degraba pierd un meci bun decat sa castig unul rau. Ding este un jucator special, un baiat minunat. Este un om bun, care nu are nimic rau in el. Isi doreste atat de mult sa castige acest turneu, iar acum se afla intr-un moment prielnic. Ii doresc toate cele bune”, a spus la final Ronnie cu sportivitate.

Pentru Ding a fost doar a treia victorie in 13 meciuri contra lui Ronnie O'Sullivan, dar de departe este cel mai mare succes al carierei jucatorului chinez.

Ding va juca in semifinale cu Mark Selby intr-o reeditare a finalei din 2016, dupa ce Selby l-a demolat pe Marco Fu, cu 13-3.



O’Sullivan eliminat de la Crucible. La final si-a sarutat adversarul