Snooker

Neil Robertson castigator la Gdynia Open in PTC

Australianul Neil Robertson si-a adjudecat trofeul la Gdynia Open în turneul care a contat pentru etapa a doua din Players Tour Championship.

Fostul campion mondial l-a învins în joc decisiv pe scotianul Jamie Burnett în finala disputata dupa sistemul cel mai bun din sapte frame-uri.

Robertson a început mai bine si a condus cu 3-0, scor la care se parea ca finala este jucata.

”M-am simtit bine la început, mi-am facut jocul, apoi Jamie a început sa ma puna sub presiune”, declara la final Robertson.

Jucatorul de la Antipozi s-a vazut în cele din urma egalat la trei, moment în care finala intra într-un frame decisiv de care pe care.

Tensiunea si-a spus cuvântul rezultând o înclestare tactica surda, cu bilele rosii ingramadite în apropierea mantei superioare dupa ce ambii jucatori blocasera buzunarul superior stâng cu bila roz.

În cele din urma Robertson a deblocat masa si a avut prima sansa la victorie. A ratat si i-a oferit o buna oportunitate lui Burnett de a-si trece în palmares primul titlu din cariera.

Cel poreclit ”Domnul 148” pentru break-ul de 148 de puncte reusit în calificarile Campionatului Regatului Unit din 2004, a ratat însa lovitura la bila neagra când mai ramasese o rosie pe masa si astfel s-a scris istoria finalei Gdynia Open din 2012.

Urmatoarea etapa din Circuitul European PTC va avea loc la Antwerp (Belgia) în perioada 19-21 octombrie.



Neil Robertson castigator la Gdynia Open in PTC