Snooker

Neil Robertson, campionul Regatului Unit in fata carismaticului Liang Wenbo

In prima finala non-britanica a Campionatului Regatului Unit australianul Neil Robertson l-a invins pe chinezul Liang Wenbo, cu 10-5, si a ridicat trofeul pentru a doua oara in ultimii trei ani.

Calificat in premiera la Mastersul din luna ianuarie dupa calificarea in aceasta finala, Liang Wenbo a cedat in cele din urma presiunii si nu a reusit sa se mai concetreze aproape deloc in sesiunea decisiva.

Robertson a reluat meciul de la 5-3 dupa o prima sesiune in care a reusit al treilea break maxim de 147 de puncte din cariera si primul din istoria finalelor Campionatului Regatului Unit.

[news-116901]

Liang a tinut aproape la 6-4 si 7-5 pentru Robertson, moment in care in frame-ul al 13-lea a ratat o rosie usoara la buzunarul superior stang. Acolo avea sa fie inceputul sfarsitului pentru carismaticul chinez de 28 ani, cel care de-a lungul finalei nu a ezitat sa fie un adevarat showman dedandu-se la diferite “figuri de stil” la masa de joc.

Robertson si-a pastrat concentrarea si a obtinut in final o victorie fireasca, asteptata de toata lumea si pe deplin meritata. Prin jocul aratat in aceasta saptamana, prin eliminarea unor jucatori precum Stephen Maguire, John Higgins si Mark Selby, totul fiind incununat cu 147 reusit in finala, Robertson este fara doar si poate un campion incontestabil.

Succesul de la Campionatul Regatului Unit ii va aduce lui Robertson un cec in valoare de 194.000 de lire sterline, in timp ce Liang va acumula 70.000 de lire sterline.

Daca pentru Robertson, 33 ani, acesta este al 11-lea turneu de puncte din cariera si al doilea la Campionatul Regatului Unit dupa 2013 (10-7 in finala cu Mark Selby), Liang Wenbo bifeaza a doua finala in circuitul mondial profesionist, dupa ce in 2009 disputa ultimul act la Shanghai Masters (5-10 in fata lui Ronnie O'Sullivan).

Cei doi jucatori au sansa unei reintalniri mai repede decat ar fi sperat fiind pe aceeasi parte de tabloul la etapa a 5-a a Circuitului European WPBSA din Gibraltar, turneu care este programat intre 9 si 13 decembrie. Robertson si Liang se pot duela din nou in chiar meciul lor secund din Gibraltar.



Neil Robertson, campionul Regatului Unit in fata carismaticului Liang Wenbo