Snooker

Mark Selby, primul semifinalist la Crucible

Numarul trei mondial Mark Selby s-a calificat, miercuri la pranz, in semifinalele Campionatului Mondial de snooker.

Sfertul de finala care I-a opus pe Mark Selby si Alan McManus a fost reluat de la scorul de 12-5 in favoarea triplului castigator de la Masters.

Selby avea asadar nevoie de un singur joc pentru a accede in penultimul act, joc pe care l-a obtinut in mai putin de o jumatate de ora.

Finalist la Crucible in 2007, cand pierdea in fata lui John Higgins sansa primului sau titlu mondial, Selby ajunge astfel la doar un pas de o noua finala. Urmatorul sau adversar se va decide intre Judd Trump si Neil Robertson.

Tot miercuri la pranz s-a reluat si meciul dintre Ronnie O'Sullivan si Shaun Murphy de la scorul de 6-2 in favoarea campionului mondial in exercitiu.



Mark Selby, primul semifinalist la Crucible