Snooker

Mark Allen il invinge dramatic pe Mark Selby la Champion of Champions

Mark Allen s-a calificat, miercuri seara, in semifinalele turneului Champion of Champions de la Coventry dupa o victorie obtinuta in joc decisiv in fata liderului mondial Mark Selby.

Recunoscut pentru capacitatea sa formidabila de a recupera terenul pierdut in momentele critice ale meciurilor, Selby a revenit de la 3-5 si a trimis meciul in decisiv.

Campionul mondial a avut prima sansa la victorie, dar a ratat o rosie la buzunarul superior drept intr-un moment in care adunse 43 de puncte pe tabela.

Allen a riscat totul pe o lovitura la buzunarul stang de parte stanga, lovitura fiind una reusita si de acolo a construit break-ul care l-a dus in semifinale.

In cautarea revansei dupa infrangerea suferita de asemenea in decisiv la Campionatul Chinei, Selby inceput lansat cu un break de 113 in primul frame.

Allen a egalat la unu dupa care i-a smuls in extremis jocul trei lui Selby la un punct diferenta (66-65).

Dupa pauza Allen a fost jucatorul in control si a condus cu 4-2, respectiv 5-3, inainte ca Selby sa revina si sa forteze decisivul dupa un joc zece in care s-a intors roata de la frame-ul trei. Allen a avut avantaj dupa un break de 57, dar Selby a rasturnat situatia cu un 63.

Anterior, Selby il invinsese pe Liang Wenbo, cu 4-0, iar Allen trecuse de Joe Perry, cu 4-2.

Allen joaca in semifinale, vineri, contra lui Ronnie O’Sullivan.



Mark Allen il invinge dramatic pe Mark Selby la Champion of Champions