Scoțianul de 50 de ani spera să obțină al treilea său titlu la Masters, chiar în arena Alexandra Palace, la două decenii de la ultimul succes. În același timp, Higgins devenise cel mai vârstnic finalist din istoria competițiilor care formează Tripla Coroană. Totuși, finala nu a fost la nivelul reputației celor doi, fiind presărată cu ratări neobișnuite și un joc mai degrabă precaut.
Wilson, care pierduse de două ori finala în trecut, a făcut diferența încă din prima sesiune, la capătul căreia conducea cu 5-3. Englezul a gestionat mai bine momentele-cheie și s-a impus în cele din urmă cu 10-6, încasând cecul de 350.000 de lire sterline.
”În 2018 am pierdut finala și am plâns necontrolat. Acum încerc să mă abțin, pentru că acest trofeu înseamnă enorm pentru mine”, a declarat Wilson pentru BBC.
”A fost o onoare să joc împotriva unei legende și a unui idol personal, chiar dacă nu i-aș spune asta niciodată – vreau să-l înving de fiecare dată. A fost o luptă dură din primul frame și am încercat să fiu la fel de încăpățânat cum a fost John de-a lungul carierei”, a adăugat Wilson.
Drumul lui Higgins până în finală fusese impresionant: victorii contra campionului mondial Zhao Xintong și a liderului mondial Judd Trump. Cu toate acestea, scoțianul a recunoscut că duminică a fost departe de forma sa obișnuită.
”Am fost pur și simplu slab. Kyren a fost clar mai bun, scorul de 10-6 nici măcar nu reflectă cât de dominant a fost”, a spus el.
Higgins a început bine, câștigând primul frame cu un break de 58, dar a ratat șanse importante în al doilea, permițându-i lui Wilson să revină. Englezul a profitat de momentele de ezitare ale adversarului, s-a desprins la 3-1 și, după câteva schimburi de frame-uri, două break-uri consecutive de peste 100 de puncte i-au adus avantajul de 5-3 la pauză.
În sesiunea decisivă, Higgins a încercat să forțeze revenirea, însă riscurile asumate nu au dat roade. Chiar dacă Wilson nu a jucat spectaculos, a fost mai eficient, iar un break de 78 de puncte l-a dus la 9-5. Scoțianul a mai câștigat un frame, dar nu a putut opri marșul englezului spre victorie.
Succesul vine după o perioadă dificilă pentru Wilson, care recunoscuse recent că a fost aproape de o cădere psihică după eliminarea timpurie de la Campionatul Regatului Unit.
”M-am gândit serios să renunț. Nu știam dacă voi mai ajunge vreodată să câștig un turneu”, a mărturisit campionul mondial din 2024.
