Englezul a impresionat prin jocul ofensiv, reușind nu mai puțin de trei break-uri de peste 100 de puncte și menținând astfel „tradiția” acestui turneu, unde toate meciurile disputate până acum s-au încheiat cu același scor: 6-2.
Meciul a început echilibrat, cu un prim frame prelungit, dar Trump a fost cel care a găsit primul ritmul potrivit pentru a debloca masa. Un break de 116 puncte, urmat de o serie solidă de 69, i-a permis să se desprindă rapid la 3-0 și să pună presiune pe fostul campion din 2011.
Ding Junhui a reacționat înainte de pauza de mijloc a sesiunii, reducând diferența cu un break de 98, iar apoi a demonstrat experiență și calm pentru a întoarce un frame complicat, apropiindu-se la 3-2.
Replica lui Trump nu a întârziat să apară. Un break de 88 i-a refăcut avantajul, iar o greșeală a lui Ding, care a intrat în in-off încercând o bilă roșie, a fost imediat pedepsită. Englezul a construit un nou break de peste 100 de puncte, 117 mai exact, apropiindu-se decisiv de victorie.
În frame-ul al șaptelea, după un duel tactic de lovituri de siguranță, Trump a profitat din nou de o lovitură imprecisă a adversarului său și a închis meciul cu stil, grație unui break de 109 puncte. Scor final: 6-2 și calificare în sferturile de finală, unde îl va întâlni pe nord-irlandezul Mark Allen.
La final, Judd Trump s-a arătat optimist în privința parcursului său.
”Mă simt foarte bine din punct de vedere al încrederii. Am ajuns recent în mai multe finale și a fost nevoie de jucători foarte buni ca să mă oprească. Sper să pot merge și mai departe aici. Chiar dacă am avut o pauză de o lună, am continuat să muncesc”, a declarat el pentru BBC Sport.
Neil Robertson și Chris Wakelin dispută, miercuri seara, ultimul meci din faza primului tur.
De joi încep meciurile sferturilor de finală la Alexandra Palace din Londra.
