Snooker

Ding Junhui, al doilea semifinalist la Champion of Champions

Chinezul Ding Junhui s-a calificat, marti seara, in semifinalele turneului Champion of Champions din Coventruy, dupa ce a castigat Grupa 1.

Ding l-a invins pe englezul Stuart Bingham in finala grupei, cu 6-4, dupa ce a fost condus cu 2-0 si 3-1.

Trei frame-uri la rand reusite de chinez in repriza a doua l-au adus pe acesta in premiera la conducere, scor 4-3.

Bingham a egalat dupa opt jocuri, dar Ding revenea in fata printr-un break de 125, cel mai mare al meciului, pentru ca in ultimul frame Bingham sa nu izbuteasca nici macar un punct.

Pentru a ajuns la meciul direct, Bingham il eliminase in aceeasi zi pe Neil Robertson, cu 4-2, in timp ce Ding trecuse de Ali Carter cu acelasi scor.

Bingham a reusit cel mai mare break al turneului in meciul cu Robertson, un 132 prin care l-a depasit pe Ronnie O'Sullivan, jucator care isi trecuse in cont un 121 in frame-ul decisiv al meciului cu Martin Gould.

Turneul continua, miercuri, cu meciurile Grupei a 2-a. De la ora 15:00 se vor intalni Mark Selby si Liang Wenbo, meci urmat de partida Mark Allen-Marco Fu. Invingatorii se vor duela de la 21 pentru un loc in semifinale.



Ding Junhui, al doilea semifinalist la Champion of Champions