Cupa Mondiala de Rugby 2011

Stejarii la pamant. Romania, invinsa de Georgia in ultimul meci la Cupa Mondiala

Pentru doar a doua oara in istoria participarilor la turneele finale ale Cupei Mondiale nationala Romaniei se intoarce acasa fara victorie, dupa ce stejarii au pierdut, miercuri, in direct pe Onlinesport.ro, partida derby cu Georgia, scor 9-25.
Superioritatea afisata de gruzini in ultimii ani ai Cupei Europene a Natiunilor s-a materializat si pe terenul de la Palmerston North, unde rugbystii din Caucaz au condus in permanenta si la final au obtinut o victorie pe deplin meritata.

Singurul eseu al meciului a fost reusit in partea secunda de Mamuka Gorgodze, in timp ce punctele Romaniei au fost aduse de Danut Dumbrava si Florin Vlaicu din trei lovituri de pedeapsa.

Echipa Romaniei nu s-a apropiat niciodata in timpul celor 80 de minute la mai putin de cinci metri de terenul de tinta advers, iar numeroasele greseli comise s-au materializat in puncte pe tabela Georgiei.

Stejarii au avut prima sansa de a deschide scorul, dupa o prima actiune cursiva in jumatatea adversa. Gruzinii au prabusit intentionat o gramada ordonata si centralul Dave Pearson a dictat lovitura de pedeapsa in favorea tricolorilor. Danut Dumbrava a ratat insa transformarea si scorul a ramas alb.

Deschiderea scorului avea sa se produca in cele din urma in minutul 9, cand Dimofte a fost fluierat in offside, iar Merab Kvirikasvili a transformat fara probleme din fata buturilor.

Dumbrava a restabilit egalitatea dupa doar trei minute, tranformand o lovitura de pedeapsa dupa ce gruzinii au intrat din lateral intr-o gramada.

Scorul s-a mentinut in echilibru pana in minutul 24, cand Dumitras a trimis un balon inalt de urmarire, arbitrul a considerat ca stejarii s-au aflat in offsaid si astfel a intors jocul pe linia de 22 a Romaniei. Kvirikasvili a indeplinit o simpla formalitate si Georgia a revenit la conducere.

Pana a gasit echipa Georgiei in avantaj de sase puncte, dupa ce Kvirikasvili a transformat alte doua lovituri de pedeapsa, in timp ce Dumbrava a pus doar trei puncte in dreptul Romaniei.

Romania a inceput in forta partea secunda, insa greselile de manuire a balonului au taiat in continuare elanul stejarilor. Mai multe decat atat, Georgia a marcat primul si de altfel singurul eseu in minutul 56 prin puternicul Gorgodze dupa nu mai putin de 17 puncte de fixare.

Kvirikasvili a mai adaugat trei puncte in minutul 70, dupa care Florin Vlaicu a redus din diferenta cand zarurile erau deja aruncate.

Romania a participat incepand cu anul 1987 la toate editiile Cupei Mondiale, reusind de fiecare data obtinerea unei victorii, cu exceptia turneului final din 1995.

Onlinesport: Dumitru Stircu


Stejarii la pamant. Romania, invinsa de Georgia in ultimul meci la Cupa Mondiala