Rugby

Antrenor neo-zeelandez pentru nationala de rugby

Presedintele Federatiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, miercuri, într-un interviu acordat agentiei MEDIAFAX, ca numirea neo-zeelandezului Steve McDowell în locul francezului Serge Lairle la conducerea echipei nationale, nu este o solutie de criza sau de compromis.

Alin Petrache a revenit, începând de luni, la Federatia Româna de Rugby, dupa ce a fost operat, la data de 5 mai, din cauza unei hernii de disc, interventie ce l-a facut sa stea departe de munca de la federatie timp de doua saptamâni.

Petrache a asistat, miercuri, în sala, la conferinta de presa premergatoare partidei cu Ucraina, contând pentru recalificarile la Cupa Mondiala din 2011 ce se va disputa în Noua Zeelanda. Îmbracat într-un trening de culoare bleumarin, Petrache a raspuns din picioare întrebarilor care i-au fost adresate.

Antrenorul francez al echipei nationale de rugby a României, Serge Lairle, a fost înlocuit de Romeo Gontineac si Steve McDowell, dupa ce acesta nu a dat niciun raspuns propunerii de prelungire a contractului sau. "Din motive financiare, FRR i-a propus antrenorului francez Serge Lairle diminuarea salariului, dar nu a primit vreun raspuns din partea acestuia. Având în vedere acest aspect, FRR a decis ca echipa nationala sa fie condusa de cuplul tehnic Gontineac - McDowell", a anuntat, luni, Federatia Româna de Rugby.

Redam în continuare interviul acordat de presedintele Federatiei Române de Rugby, Alin Petrache, agentiei MEDIAFAX:

Reporter: Cum a decurs operatia de hernie de disc?

Alin Petrache: Operatia a fost un succes, ma simt foarte bine. Am început recuperarea medicala de doua zile, pentru ca timp de zece zile am stat la orizontala în pat, fara sa fac miscare. Usor-usor încep sa ma plimb câteva ore pe zi.

Reporter: În cât timp va veti reveni de pe urma operatiei?

Alin Petrache: Dureaza. Recuperarea este cea mai importanta. E clar ca si operatia a fost importanta, dar recuperarea la herniile de disc este cea mai importanta.

Reporter: FRR a decis ca întreaga suma încasata în urma meciurilor contând pentru etapa de Cupa Europeana de rugby în sapte sa fie donata fostului sportiv Alexandru Gradinaru, care a ramas paralizat. Va asteptati sa se strânga suficienti bani pentru recuperarea rugbystului în vârsta de 19 ani?

Alin Petrache: Sper sa vina multi spectatori. Avem un mic dusman, vremea, pentru ca am înteles ca va fi o vreme întunecata, ploioasa, iar acest lucru va tine multa lume în casa, dar sper ca iubitorii de rugbi sa fie aproape de acest turneu.

Reporter: Ce ne puteti spune despre turneul de rugby în sapte care se va disputa în weekend la Bucuresti?

Alin Petrache: Ne dorim ca acest turneu sa fie un succes, prin prisma faptului ca este si primul care se desfasoara în România. E clar ca trebuie sa dam mai multa întâietate rugbiului în sapte, pentru ca a devenit un sport olimpic si suntem mândri ca am revenit la familia olimpica, la care România a câstigat prima medalie de bronz la Jocurile Olimpice în 1924, chiar daca au fost doar trei echipe participante, dar asta nu spunem.

Reporter: Care este obiectivul la acest turneu?

Alin Petrache: Obiectivul nostru tot timpul este locul întâi. Speram ca usor-usor sa formam un grup, atât la feminin, cât si la masculin, cu care sa mergem si sa credem în continuare în valoarea lor?

Reporter: Care sunt sansele de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012?

Alin Petrache: Este o întrebare dificila, grea. Nu pot spune acum. Timp ar fi sa ne pregatim, dar important este sa se schimbe putin formatul, pentru ca sunt 12 echipe care se vor califica si este foarte greut, pentru ca din Europa se vor califica doar doua echipe nationale, deci va fi o competitie acerba. Speram ca din 2013, când se vor schimba în Comitetul Olimpic Executiv anumite persoane care nu agreeaza ideea de a veni mai mult de 12 echipe, speram ca dupa schimbarea acestor domni sa accepte calificarea a 16 sau 20 de echipe, iar atunci va creste si sansa noastra de a participa, pentru ca în Europa sunt echipe extrem de puternice.

Reporter: Va pare rau ca s-a renuntat la colaborarea cu Serge Lairle?

Alin Petrache: E clar ca avem o parere de rau, dar nu trebuie sa privim niciodata în urma, ci ceea ce va urma. Având în vedere problemele financiare care exista si pe care le vedem zi de zi la televizor si lânga noi, e clar ca nu puteam sa ramânem la acelasi nivel salarial. Am decis sa propunem o reducere a salariului, dar deocamdata vad ca nu au fost de acord. Noi trebuie sa ne vedem de drum în continuare, iar echipa nationala nu trebuie sa moara, ci sa mearga mai departe, pentru ca avem un obiectiv, calificarea la Cupa Mondiala din Noua Zeelanda.

Reporter: Sa înteleg ca numirea lui Steve McDowell este una de compromis sau de criza?

Alin Petrache: Nu este o solutie de compromis sau de criza. Steve McDowell îsi merita locul, iar experienta lui de jucator si de antrenor îsi va spune cuvântul.

Reporter: Se va califica România la turneul final al Cupei Mondiale din 2011?

Alin Petrache: În momentul în care vom fi calificati cred ca vom face o Cupa Mondiala asa cum nu am facut vreodata. Am un "feeling" în aceasta echipa care va merge la Cupa Mondiala. Asa cum au spus si jucatorii, si antrenorii spun, si eu ca noi suntem singurii care ne putem face probleme. Suntem un popor de latini si ne dam uneori cu stângul în dreptul, dar având în vedere ascensiunea pe care o avem la nivelul echipei nationale, nu cred ca putem rata aceasta calificare.

Reporter: Echipa de juniori a României a învins selectionata similara a Uruguayului la Campionatul Mondial sub 20 de ani, poate reprezenta un avantaj moral în perspectiva dublei de calificare contra selectionatei mari a Uruguayului?

Alin Petrache: Da, aseara am fost în cantonamentul echipei nationale la Izvorani. Era un hop peste care trebuia sa trecem si am reusit. Urmeaza meciul cu Italia de sâmbata. Sper sa trecem si peste acest meci.

Reporter: De ce ati decis ca echipa României sa dispute meciurile de calificare în alte orase decât Bucurestiul, va asteptati la un numar mai mare de sustinatori?

Alin Petrache: Când echipa nationala a jucat la Bucuresti, tribunele au fost pline si au fost alaturi de echipa nationala. M-am gândit sa promovam si în tara jocul de rugbi. E un target pe care ni l-am propus ca federatie, sa jucam prin tara si sa le oferim posibilitatea spectatorilor din tara sa vada ceea ce înseamna rugbiul, familia si bucuria aceasta pe care o putem oferi.

Mediafax



Antrenor neo-zeelandez pentru nationala de rugby