Inot

David Popovici s-a calificat in finala la 100 metri liber, la Campionatul Mondial in bazin scurt

Sursă foto: https://www.facebook.com/frnpm

Inotatorul roman David Popovici s-a calificat in finala probei de 100 metri liber, in cadrul Campionatului Mondial de natatie in bazin scurt de la Melbourne, Australia.

David Popovici a fost cronometrat in 46.15 secunde in seriile de calificare, ajungand cu al patrulea timp in semifinale.

In prima dintre semifinale, Popovici s-a clasat al doilea, cu 45.91 secunde (nou record mondial de juniori), fiind devansat doar de francezul Maxime Grousset (45.58).

Popovici s-a calificat astfel in finala cu al cincilea rezultat, fiind devansat de Jordan Crooks din Insulele Cayman (45.55), de francezul Maxime Grousset (45.58), australianul Kyle Chalmers (45.66) si italianul Alessandro Miressi (45.74).

In finala de joi vor mai concursa italianul Thomas Ceccon (46.13), chinezul Zhanle Pan (46.19) si britanicul Tom Dean (46.20).

Finala probei de 100 metri liber este programata, joi, de la ora Romaniei 10:42.



David Popovici s-a calificat in finala la 100 metri liber, la Campionatul Mondial in bazin scurt