Handbal

Transfer de senzatie in handbalul feminin romanesc

Sursă foto: https://www.instagram.com/blohmlinn

CS Minaur Baia Mare a anuntat, vineri, transferul celui mai bun pivot de la Campionatul Mondial din 2019.

Ocupanta locului 3 din Liga Florilor în sezonul 2019-2020, CS Minaur Baia Mare, a parafat în cursul zilei de astăzi transferul suedezei Linn Blohm (de la echipa daneză Kobenhavn Handbold), jucătoare ce a fost desemnată în 2019 cel mai bun pivot la Campionatul Mondial din Japonia, anunta site-ul oficial al formatiei maramuresene.

Linn Blohm (28 de ani, 180 cm) vine la CS Minaur de la echipa Kobenhavn Handbold (locul 4 în prima ligă din Danemarca). A mai evoluat de-a lungul carierei la Gustafsbergs, Savehof (ambele din Suedia), Team Tvis Holstebro și FC Midtjylland (din Danemarca). Dintre cele mai importante trofee cucerite de Linn cu echipele de club menționăm cele 3 titluri de campioană a Suediei obținute cu Savehof, câștigarea Cupei EHF (2015) și a Cupei Cupelor (2016) cu Holstebro.

Cu echipa națională de senioare a Suediei a cucerit medalia de bronz în 2014 la Campionatul European desfășurat în Ungaria și Croația. Linn a făcut parte dintr-o generație de excepție la nivel de junioare și tineret, cu naționala scandinavă reșind să câștige titlul de campioană mondială în 2010 (junioare) și 2011 (tineret)!

Anul trecut, la “mondialul” de senioare din Japonia, a cunoscut consacrarea deplină, fiind aleasă în echipa ideală a competiției (All star team) pe postul de pivot, deși în primăvara anului 2018 a devenit mamă și abia revenise în echipa națională.

Linn Blohm a debutat în naționala de senioare a Suediei în 2011, a evoluat în 98 de meciuri și a marcat 244 de goluri (în 7 competiții importante: Olimpiada din 2016, două campionate mondiale și 4 campionate europene).



Transfer de senzatie in handbalul feminin romanesc