Handbal

Transfer de marcă la CSM București

Sursă foto: https://www.csmbucuresti.ro

Echipa CSM București s-a întărit cu interul stânga danez Anne Mette Hansen. Jucătoarea în vârstă de 30 de ani se va alătura lotului ”tigroaicelor” din vară.

”Sunt bucuroasă să mă alătur echipei CSM București pentru următoarele două sezoane. Este unul dintre cele mai mari cluburi din Europa și mereu mi-a plăcut să joc aici ca adversar. Acum abia aștept să evoluez pentru CSM, de data aceasta având fanii din tribune de partea mea. Chiar sper să pot ajuta clubul să-și atingă obiectivele atât în campionatul intern, cât și în EHF Champions League”, a declarat Anne Mette Hansen, informează site-ul oficial al campioanei României.

Hansen avea 22 de ani în 2017, când se transfera de la Kobenhavn Handbold la Gyor Audi Eto KC. A urmat o serie de șase sezoane la Gyor, în care a jucat de 5 ori Final Four-ul EHF Champions League, singura excepție fiind sezonul 2019-2020 întrerupt de pandemia de Covid. 

Trei finale, două titluri supreme, 233 de goluri pentru Hansen în cea mai importantă competiție intercluburi. În vara anului 2023 jucătoarea daneză s-a transferat la Metz, pentru a fi alături de colegele de la Națională, Louise Burgaard și Kristina Jorgensen. Primul sezon la Metz: 54 de goluri înscrise și un nou Final Four în EHF Champions League.

După ce a fost desemnată cel mai bun inter stânga al Europeanului de junioare din 2013, Hansen a debutat în Naționala de senioare a Danemarcei în același an, pe 27 octombrie, când încă era legitimată în ligile inferioare daneze. În luna decembrie a aceluiași an a făcut parte din echipa care a câștigat bronzul la Europeanul senioarelor. De atunci, Anne Mette Hansen a devenit o piesă de bază a puternicei echipe reprezentative a țării sale, pentru care a adunat 186 de selecții și a înscris 555 de goluri! Hansen ocupă a șasea poziție în clasamentul marcatoarelor all-time din Naționala Danemarcei, prima dintre jucătoarele aflate încă în activitate.



Transfer de marcă la CSM București