Handbal

Romania pierde primul meci la Campionatul European de handbal. Calcule pentru calificarea in semifinale

Sursă foto: fra2018.ehf-euro.com

Nationala feminina de handbal a Romaniei a suferit, duminica seara, prima infrangere la turneul final European dupa trei victorii la rand in grupa preliminara.

Romania s-a inclinat in fata Olandei, cu 24-29, la capatul unui meci modest in care ne-am aflat o singura data la conducerea jocului.

Olanda, echipa de asemenea cu trei victorii la rand, a inceput ca din tun meciul si s-a distantat rapid la 3-0.

Asa am trait Romania - Olanda. Primul meci din grupele principale

Echipa Romaniei a echilibrat apoi disputa egaland scorul (3-3), pentru ca apoi sa alergam in permanenta dupa egalare.

Romania a condus pentru prima si ultima oara, cu 7-6, in minutul 17, dupa o actiune finalizata de pivotul Pintea.

La pauza am intrat cu un deficit de un gol (10-11), pentru ca in partea secunda Olanda sa se desprinda in castigatoare, diferenta ajungand la un moment chiar si la sapte goluri diferenta.

Olanda acumuleaza 6 puncte si ramane pe primul loc, in timp ce Romania ramane la cota 4 puncte.

Pentru tricolore urmeaza meciurile cu Spania (11 decembrie) si Ungaria (12 decembrie).

Cu doua victorii avem sanse mari de calificare in semifinalele Campionatului European.



Romania pierde primul meci la Campionatul European de handbal. Calcule pentru calificarea in semifinale