Handbal

Line Jorgensen continua la CSM Bucuresti

Sursă foto: csmbucuresti.ro

CSM Bucuresti anunta pe pagina oficiala ca i-a prelungit contractul danezei Line Jorgensen, una dintre cele mai valoroase aruncatoare de la 9 metri din lume.

In varsta de 27 ani, Jorgensen a semnat prelungirea contractului cu CSM Bucuresti pentru inca doi ani.

Jucatoare de baza in echipa care cucerea Liga Campionilor in 2016, Jorgensen s-a accidentat in vara la un turneu amical desfasurat de echipa Danemarcei si a ratat intreg sezonul pana acum.

"Sunt foarte fericita pentru oportunitatea primita de a continua la CSM Bucuresti pentru inca doi ani. Iubesc orasul Bucuresti, un oras care mi-a oferit o multime de experiente inedite, iar fanii sunt absolut incredibili. Sunt sigura ca vom continua sa avem o echipa foarte buna cu care ne vom lupta pentru castigarea Ligii Campionilor", a declarat Jorgensen, anunta site-ul oficial al clubului din Capitala.

Continuitate

"Este evident ca trebuie sa continuam acest proiect al echipei feminine de handbal. Pentru a performa trebuie sa ne imbunatatim in permanenta. Ma bucur ca Line va continua cu noi. Este o jucatoare importanta in care ne punem mari sperante in viitor", a declarat si Alin Petrache, presedintele clubului.



Line Jorgensen continua la CSM Bucuresti