Alte Sporturi
4 min de citit

Dinamo indoliaza Constanta

Derbiul campionatului la handbal masculin, care a opus in Sala „Lucian Grigorescu” pe Dinamo si HCM Constanta, a dat castig de cauza bucurestenilor cu 33-23 (la pauza 12-12).

onlinesport.ro
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în...
6 min Timp citire

In aceste conditii, fara a exista vreun alt obstacol potential in cale (poate doar Steaua), dinamovistii par a aconta un nou titlu de campioni, urmand a readuce laurii in Bucuresti, dupa mai multi ani de seceta.



Contand pentru etapa a 19-a a campionatului Ligii Nationale la handbal masculin, disputa dintre Dinamo-Baumit si HCM Constanta urma sa rezolve in mare masura ecuatia titlului din acest an.


Echipa constanteana, dupa un start mai ezitant, a reintrat in carti si au terminat turul pe primul loc. Dinamovistii, profitand de programarea etapelor, care nu-i scoteau in retur din Bucuresti decat pentru meciul cu Uztel, au atuurile lor, de care par decisi sa profite.


Disputa parea de la inceput marcata de absenta a doi oameni de baza, Cozma la gazde si Baiceanu la oaspeti.


Primul a fost atacat cu cutitul de un grup de turbulenti, care i-au produs o plaga ce-l va tine departe de teren cateva saptamani, iar al doilea era suspect de ruptura de menisc, ratand antrenamentele din ultimele doua saptamani. In final, in disperare de cauza, Baiceanu a evoluat, fiind cel mai prolific jucator al echipei sale.


Cu loturile garnisite cu foarte multi internationali, cele doua echipe promiteau un spectacol echilibrat pentru cei peste 2500 de spectatori si pentru telespectatorii postului TV-Sport.

Partida a inceput sub semnul echilibrului, dar, dupa numai sase minute dinamovistii au „cuplat” fortajul, lasandu-si adversarii fara replica. Ei au inscris de opt ori consecutiv, conducand cu 10-3 in minutul 15.


A urmat un reviriment al campionilor, care, folosindu-l, totusi, pe Baiceanu alaturi de Rica Piriianu, au reintrat in joc si au egalat la 12, scor cu care s-a terminat, dealtfel, prima repriza.

Constantenii s-au aratat foarte mobili in aparare, inchizand culoarele de aruncare si permitandu-i lui Stanescu sa aiba un duel echilibrat de la distanta cu Dragomir, portarul bucurestean.


La finalul primei reprize Piriianu a fost eliminat pentru o brutalitate, apoi s-a petrecut ceva straniu: in repriza a doua liderul de valoare al handbalistilor romani a aparut in teren sporadic si numai pe faza defensiva.

Cum echipa din Constanta pare croita sa se invarta in jurul acestui jucator, desi au inscris primii dupa pauza, constantenii au pierdut busola foarte repede, vazandu-se condusi cu 20-14 in minutul 40.


Toata sfortarea lor nu le-a permis apoi decat sa se apropie la patru goluri (22-18 in minutul 48), pentru ca, pe final, sa fie total depasiti de adversari, care i-au urcat, realmente, pe garduri. Constantenii au etalat un joc lipsit de orizont, cu gafe monumentale, in care interii nu au contat, Adzic, Tucanu si Nicolae inscriind impreuna mai putine goluri decat Bibirig.


Stanescu a cedat si el pe final, astfel ca orice aruncare a bucurestenilor s-a transformat in gol, iar scorul a luat proportii greu de imaginat, pentru cineva dispus sa judece echipele doar dupa palmaresul ultimului an si valoarea declarata a jucatorilor.

In realitate, dinamovistii au invins pe merit o echipa care joaca mult mai batraneste decat i-ar da dreptul varsta biologica a jucatorilor si care si-a sufocat adversarii in editia trecuta de campionat tocmai prin viteza si fantezie.


Acum titlul national pare a se indeparta vertiginos de Constanta, dinamovistii mai avand doar o deplasare mai acatarii, la Timisoara si un meci tare in Bucuresti, cu Steaua. In rest, perspectiva unui galop de sanatate spre un nou titlu national.

De partea cealalta, constantenii au sansa de a pierde si locul secund, pentru ca mai au o deplasare infernala la Baia Mare, unde punctele par a fi ferecate cu noua lacate. O data in plus se dovedeste reala axioma care spune ca este mult mai greu sa te mentii acolo sus, incercand sa demonstrezi ca performanta nu este rolul intamplarii.


Cele doua echipe se vor reintalni si in semifinalele Cupei Romaniei, intr-o dubla mansa, dar constantenii vor trebui sa-si reconsidere atitudinea fata de handbal, daca mai doresc sa spere la vreun trofeu in acest an.

Cum, in pofida primaverii, norii sunt destul de cenusii la Constanta, perspectivele nu par a fi chiar atat de frumos colorate, iar echipa cladita cu atata truda si cu suportul unui intreg oras se poate destrama asemenea unui puf de papadie. Fie ca marsul funebru interpretat de suporterii dinamovisti sa nu fie o prevestire de rau augur.


Dinamo-Baumit  – HCM Constanta: 33-23 (12-12)


Dinamo-Baumit: Dragomir (24 de interventii, 1 din 7 metri), Iordan – portari; Muraru (5 goluri), Skiba (1g), Ustinov (4g), B. Voica (2g, 1 din 7 metri), Purcarea (5g), Armanu (3g), Bibirig (7g), Jurca (4g), G. Nicolae (1g), Cojocea (1g), E. Voica – jucatori de camp. Antrenor: Constantin Stefan;


HCM Constanta: Stanescu (17 interventii), Popescu (4 i) – portari; Saulescu, Buricea (1g, 1 din 7 metri), Nicolae (1g), Stavrositu (5g, 2 din 7 metri), Toma (5g), Baiceanu (6g), Tucanu (3g), Piriianu, Adzic (2g) – jucatori de camp; Antrenor: Aihan Omer.


Au arbitrat foarte bine State si Pavel, din Buzau.

Leonard Mocanu

Share This Article
Follow:
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în presa de sport online, dar și în peisajul presei digitale locale, conceptul de „jurnalism în timp real”, cu știri, clasamente, rezultate, evenimente live text - toate actualizate odată cu desfășurarea evenimentelor, șapte zile din șapte. A creat și prima comunitate de sport, pe Forum. Cu o experiență de aproape 25 de ani în media digitală de sport și cu o strategie neschimbată de a crea conținut de calitate și relevant, onlinesport.ro este o referință în istoria presei digitale și a jurnalismului sportiv din România.