Handbal

CSM Bucuresti obtine calificarea in grupele principale din Liga Campionilor

Sursă foto: twitter.com/ehfcl

Campiona Romaniei a obtinut o victorie mare pe terenul formatiei maghiare Ferencvaros Budapesta, duminica, in etapa a 5-a din faza grupelor preliminare in Liga Campionilor la handbal feminin.

CSM Bucuresti a controlat autoritar partida de la Budapesta si s-a impus cu un categoric 34-28, dupa ce la pauza “tigroaicele” au intrat cu sapte goluri avantaj, scor 17-10.

Cristina Neagu a fost imperiala, cu 9 goluri marcate, urmata de Cvijici, Mehmedovici si Lekici, fiecare cu cate cinci goluri.

In cealalta partida a Grupei D Vipers Kristiansand a invins in deplasare pe Bietigheim, cu 34-26, astfel ca in faza principala se califica CSM Bucuresti, Ferencvaros si Vipers.

Cu acest succes CSM Bucuresti a acumulat sase puncte si a egalat-o pe Ferencvaros in fruntea clasamentului, in timp ce Neagu si-a consolidat pozitia de golgetera a competitiei, cu 43 de goluri.

CSM Bucuresti primeste vizita celor de la Bietigheim in ultima etapa, pe 18 noiembrie.

Rezultatele din ultima etapa mai conteaza doar pentru ordinea finala in clasament.



CSM Bucuresti obtine calificarea in grupele principale din Liga Campionilor