Handbal

CSM Bucuresti merge la Budapesta sa castige Liga Campionilor

La finalul acestei saptamani sunt programate semifinalele si cele doua finale din Liga Campionilor la handbal feminin, iar printre cele patru formatii ramase in competitie se numara si CSM Bucuresti, detinatoarea trofeului.

Echipa pregatita de suedezul Per Johansson merge in capitala Ungariei cu obiectivul declarat de a castiga trofeul pentru al doilea an consecutiv.

"CSM București își merită locul în Final Four, iar obiectivul nostru în acest an a fost calificarea în Final Four. De acum înainte, la acest nivel, vorbim despre formă, despre sănătatea jucătoarelor, despre noroc și multe alte lucruri. Toate echipele calificate sunt mai puternice decât anul trecut și cu siguranță vor fi mai atente la noi pentru că suntem deținătoarea trofeului", a spus Alin Petrache, directorul general al CSM Bucuresti, intr-o conferinta de presa.

"Aceste magnifice jucătoare ale CSM București nu au decât un scop, câștigarea trofeului Ligii Campionilor. Sper ca presiunea sălii și toate celelalte lucruri pe care le vom întâlni acolo să le transformăm într-un lucru benefic și să performăm încă o dată", a adaugat Petrache.

Oficialul de la CSM Bucuresti a mai precizat ca bonusul pentru castigarea competitiei este mai mic decat in urma cu un an pentru ca, a explicat Petrache, "acum suntem detinatorii trofeului".

Pentru sezonul urmator Alin Petrache spune ca CSM Bucuresti va fi Real Madrid al handbalului european feminin cu Cristina Neagu in echipa si alte jucatoare de top deja aflate in lot sau transferate in acest an.

In alta ordine de idei, la Final Four-ul de la Budapesta echipa fanion a handbalul feminin romanesc in acest moment va beneficia de sustinerea a 1500 de suporteri.

CSM Bucuresti evolueaza sambata, in a doua semifinala conforma programului stabilit prin tragere la sorti, contra celor de la Vardar Skopje, la fel cum s-a intamplat si in urma cu un an.

Gyor si Buducnost se vor infrunta in cealalta semifinala.



CSM Bucuresti merge la Budapesta sa castige Liga Campionilor