Handbal

Cristina Neagu si-a prelungit contractul cu CSM Bucuresti

Sursă foto: facebook.com/CSMBOfficial

Jucatoarea Cristina Neagu a pus, marti, capat suspansului in ceea ce priveste viitorul sau in handbalul profesionist.

Cea mai valoroasa jucatoare a lumii in 2018 si-a pus semnatura pe un nou contract cu CSM Bucuresti, formatie care a ratat in acest sezon titlul in Liga Florilor.

Clubul Sportiv Municipal din București dorește să facă performanță la cel mai înalt nivel, iar păstrarea în lotul feminin de handbal a celei mai bune jucătoare a lumii a reprezentat o prioritate. Tocmai de aceea, CSM București și Cristina Neagu au ales să meargă mai departe, sportiva semnând  un contract valabil încă un an, se arata in comunicatul oficial al celor de la CSM Bucuresti.

”Am ales cu sufletul și am semnat prelungirea pentru că, așa cum am declarat și acum 2 ani când m-am întors în țară și am semnat cu CSM București, îmi doresc foarte mult să câștig Liga Campionilor cu o echipă din România. Sezonul recent încheiat a fost unul foarte greu pentru echipă, în care rezultatele nu au fost cele scontate, dar cred că această echipă poate și merită mult mai mult! Vom reveni și mai puternice!”, a fost reactia Cristinei Neagu.



Cristina Neagu si-a prelungit contractul cu CSM Bucuresti