Tragedia petrecută la început de an în stațiunea elvețiană Crans-Montana a îndoliat lumea sportului. Emanuele Galeppini, un promițător jucător de golf italian în vârstă de doar 16 ani, a fost identificat printre persoanele decedate în incendiul devastator izbucnit într-un bar din centrul stațiunii elvețiene.
Vestea a fost confirmată de Federația Italiană de Golf, care a transmis un mesaj emoționant printr-un comunicat oficial. Forul a vorbit despre dispariția unui „tânăr sportiv animat de pasiune și valori autentice”, subliniind că gândurile comunității golfului italian se îndreaptă către familia îndurerată și apropiații lui Emanuele.
Deși autoritățile elvețiene continuă procedurile de identificare a tuturor victimelor, numele adolescentului se afla deja pe lista persoanelor dispărute publicată de Ministerul Afacerilor Externe al Italiei. Galeppini urma să împlinească 17 ani pe 21 ianuarie.
Incendiul, produs în jurul orei 1:30, în noaptea de miercuri spre joi, la barul La Constellation, s-a soldat cu aproximativ 40 de morți și peste 100 de răniți, mai mulți dintre aceștia aflându-se în stare critică.
În orele de după tragedie, tatăl lui Emanuele lansase un apel public pentru informații, precizând că vorbise ultima dată cu fiul său la scurt timp după miezul nopții. Doi dintre prietenii care îl însoțeau pe tânărul jucător de golf au reușit să se salveze și au fost internați în spitale din zonă.
Cine era Emanuele Galeppini
Originar din Genova, Emanuele Galeppini locuia în Dubai împreună cu familia sa și era considerat una dintre marile speranțe ale golfului italian. Deși concura încă la nivel de amatori, palmaresul său includea câștigarea turneului Omega Dubai Creek Amateur Open, în aprilie anul trecut. De asemenea, participase la competiții importante din Orientul Mijlociu, precum Trofeul King Hamad din Bahrain și United Arab Emirates Cup, organizată la Al Ain.
La începutul acestui an, Galeppini publicase pe rețelele sociale o fotografie alături de Rory McIlroy, actualul număr 2 mondial, semn al aspirațiilor sale înalte. Crans-Montana ocupa un loc special pentru tânărul italian, stațiunea fiind un reper în golful internațional, gazda tradițională a turneului Omega European Masters din circuitul DP World Tour.
Alte victime din sport
Incendiul a afectat și alți sportivi prezenți în local. Potrivit publicației elvețiene Blick, mai mulți juniori ai clubului FC Lutry se aflau în bar, unde rezervaseră o masă pentru 12 persoane.
Președintele clubului, Stéphane Bise, a declarat că unul dintre tineri este internat, în timp ce alți trei sau patru nu au putut fi încă contactați. Totodată, fotbalistul francez Tahirys Dos Santos, în vârstă de 19 ani, legitimat la FC Metz, a suferit arsuri grave pe 30% din suprafața corpului în urma incendiului devastator din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie.