Ciclism

A fost amanata cursa pregatitoare pentru Turul Frantei. Ce se intampla cu Marea Bucla

Sursă foto: https://twitter.com/saintchamond

Ciclismul nu face vreo exceptie cand vine vorba de alterarea calendarului in contextul pandemiei de coronavirus.

Sezonul clasicelor de primavara a fost complet dat peste cap, Turul Italiei a fost anulat complet si acum se pune o mare presiune pe Turul Frantei.

Organizatorii celei mai importante curse de ciclism din calendar inca nu au luat nicio decizie pentru intrecerea programata sa inceapa la 27 iunie.

Uniunea Ciclista Internationala a anuntat, joi, prelungirea cu o luna, pana la 1 iunie, a suspendarii tuturor competitiilor din cauza pandemiei de coronavirus.

Aceasta inseamna ca si cursa Criterium Dauphine, una dintre ultimele intreceri pregatitoare pentru Turul Frantei, nu se va mai disputa.

Criteriul Dauphine, o cursa de sapte zile cu un profil asemanator Turului Frantei dar la o scara mai mica, ar fi trebuit sa debuteze pe 31 mai.

In absenta unei decizii oficiale se pot face doar speculatii pe marginea a ceea ce se va intampla cu Turul Frantei.

Exista in acest moment trei scenarii de luat in calcul:

- anularea completa (este cea mai putin probabila din cauza impactului pe care l-ar avea asupra intregului sezon);

- reprogramarea la o data ulterioara (de vazut cand ar putea avea loc, fiind totusi o intrecere de trei saptamani cu o desfasurare impresionanta de forte);

- desfasurarea la datele initiale (27 iunie - 19 iulie) cu unele restrictii in ceea ce priveste accesul publicului pe marginea soselelor.



A fost amanata cursa pregatitoare pentru Turul Frantei. Ce se intampla cu Marea Bucla