Box

Bivol, campion mondial incontestabil la categoria semigrea

Sursă foto: https://x.com/UnanimousDC

Rusul Dmitry Bivol (34 ani) a devenit campion mondial incontestabil la categoria semigrea, învingându-l pe Artur Beterbiev (40 ani) prin decizie majoritară în cadrul unui meci desfășurat la Kingdom Arena din Riad, Arabia Saudită.

Această victorie a pus capăt invincibilității lui Beterbiev, în vârstă de 40 de ani, și a consolidat statutul lui Bivol în boxul mondial. 

Meciul a fost unul intens și echilibrat, cu Bivol demonstrând o strategie defensivă solidă și o agilitate remarcabilă pentru a neutraliza stilul agresiv al lui Beterbiev. Judecătorii au punctat lupta astfel: 114-114, 116-112 și 115-113 în favoarea lui Bivol. 

”N-am mai avut preasiunea de prima dată. Am vrut doar să lupt din prima și până în ultima rundă. Cred ca mi-am făcut treaba”, a spus Bivol după meci.

Această confruntare a fost o revanșă mult așteptată, după ce Beterbiev câștigase prima întâlnire dintre cei doi printr-o decizie controversată. După meci, s-a discutat despre posibilitatea unei trilogii pentru a definitiva rivalitatea dintre cei doi pugiliști. 

În cadrul aceleiași gale, au avut loc și alte meciuri notabile: Joseph Parker și-a apărat cu succes titlul interimar la categoria grea WBO, învingându-l pe Martin Bakole prin knockout tehnic în runda a doua.

Carlos Adames și Hamzah Sheeraz au terminat la egalitate, permițând lui Adames să-și păstreze titlul WBC la categoria mijlocie, iar Vergil Ortiz Jr. a rămas neînvins după o victorie prin decizie unanimă împotriva lui Israil Madrimov..



Bivol, campion mondial incontestabil la categoria semigrea