US Open

Simona Halep si-a aflat adversara din turul 3 la US Open

Jucatoarea Simona Halep stie impotriva cui va evolua pentru un loc in optimile de finala la US Open, adica pentru egalarea celei mai bune performante la turneul de Mare Slem de la New York.

Halep, cap de serie numarul 2, o va intalni in turul al 3-lea, sambata, pe americanca Shelby Rogers, o jucatoare clasata pe locul 154 mondial si care a ajuns pe tabloul principal in urma calificarilor.

Rogers a invins-o, joi noapte, pe Kurumi Nara din Japonia, cu 6-4, 6-4.

In varsta de 22 ani, Rogers a ocupat in trecut locul 70 in ierarhia mondiala, iar acum se afla la cea mai buna performanta intr-un turneu de Mare Slem.

Halep si Rogers nu s-au mai intalnit niciodata pana acum in circuit.



Simona Halep si-a aflat adversara din turul 3 la US Open