Turneul Campioanelor

GAME cu GAME Turneul Campioanelor: Simona Halep contra Maria Sharapova

WTA a anuntat luni dimineata programul zilei de marti de la Turneul Campioanelor, acolo unde o regasim pe Simona Halep. Aceasta a jucat marti de la ora 13:30 pentru a sasea oara in cariera impotriva Mariei Sharapova.

FINAL Halep - Sharapova 4-6, 4-6

SET 2, GAME 10 Un game de a fi sau a nu fi in acest meci cu Halep la serviciu. Halep castiga punctul dupa un schimb incredibil, cel mai lung al meciului (15-0). Fiecare minge cantareste enorm in aceste momente. Sharapova replica pe masura, desi pare jucatoarea mai obosita. Risca un lung de linie din alergare si mingea intra in teren (15-15). Unghi fabulos gasit de rusoaica si Halep trimite in fileu (15-30). Eroare nefortata comisa de Halep si rusoaica are doua mingi de meci. Sharapova intra in teren si castiga meciul.

SET 2, GAME 9 Sharapova incepe cu un punct castigat spectaculos, cu mingea parca pusa cu mana in coltul terenului. Halep replica pe masura si strange pumnul cu entuziasm dupa un forehand castigator (15-15). Sharapova scapa mingea afara dupa un retur bun al Simonei (15-30). Halep revine incredibil si are doua mingi de break, doua mingi de 4-5. BREAK HALEP si jucatoarea noastra revine de la 1-5 luandu-si inapoi cele doua break-uri.

SET 2, GAME 8 Trei mingi de game pentru Halep pe propriul serviciu (40-0). Sharapova forteaza returul pe serviciul al doilea, dar trimite afara, iar Halep se apropie la un singur break diferenta (3-5). 

SET 2, GAME 7 Sansa de re-break pentru Halep dupa o noua dubla greseala comisa de Sharapova. Rusoaica trimite in fileu, iar Halep recupereaza unul din cele doua break-uri. Este doar al doilea break reusit de Halep in acest meci, dupa cel de la 1-2 in primul set.

SET 2, GAME 6 Sharapova ramane agresiva la retur, dar greseste atacul decisiv. Halep are 15-0 pe propriul serviciu intr-un game al supravietuirii. Sharapova joaca din ce in ce mai bine si are doua mingi de break. A simtit-o vulnerabila pe Halep inca din finalul primului set si apasa pe fiecare lovitura. Break Sharapova si rusoaica va servi pentru castigarea meciului (1-5).

SET 2, GAME 5 Halep conduce cu 30-15 pe serviciul advers si este un moment prielnic pentru a forta break-ul. Usor descumpanita pare Simona dupa ce returneaza in fileu serviciul doi al Mariei. Sansa de game pentru rusoaica. Schimb lung, schimb aprig, cu lovituri in forta, Sharapova se apara mai bine, tine mingea in teren si Halep trimite afara cu forehand-ul (1-4).

SET 2, GAME 4 Minge de break salvata de Halep dupa o urcare la fileu si pentru moment reuseste sa puna in aplicare sfaturile lui Cahill (1-3). Ramane un break diferenta si meciul nu este nici pe departe jucat.

Darren Cahill coboara din nou la Halep: "Hai sa schimbam, pentru ca-i dai prea multe sanse. Loveste sanatos daca ramai in spate, da drumul la mana".

SET 2, GAME 3 Halep are 30-0 pe serviciul advers si este un moment favorabil pentru a forta break-ul la fel ca in primul set. Sharapova se capaciteaza incredibil si revine pe tabela (30-30). Rever castigator pentru Sharapova si aceasta se distanteaza la 3-0.

SET 2, GAME 2 Minge de break pentru Sharapova dupa o prinde descoperita pe Halep cu un contre pied. Halep scapa cu bine dupa ce Sharapova trimite putin afara cu lovitura de forehand (40-40). Ce sansa de game rateaza Halep! Rusoaica trimite scurt si o surprinde pe Halep. Pacat! Sharapova scapa putin mingea afara si Halep are o noua sansa de game la aproape 9 minute de la startul acestui game maraton. Din pacate Sharapova scapa cu break in fata (0-2).

STATISTICA: Sharapova a fost jucatoarea mai agresiva in primul set (11-4 la puncte castigatoare si 18-7 la erori nefortate). De asemenea, un procentaj mai bun la prima minge de serviciu pentru rusoaica.

SET 2, GAME 1 Sharapova la serviciu. Trei puncte la rand reusite de rusoaica (40-0) si aceasta inchide game-ul la zero cu un lung de linie castigator (0-1).

SET 1, GAME 10 Revenim la meci si Halep comite prima dubla eroare a meciului. Halep serveste un as, dar punctul este intors in urma unui challenge. Sharapova are dreptate, iar Halep trimite afara cu al doilea. A doua dubla in acest game (15-30). Sharapova urca in teren si finalizeaza din alergare cu dreapta pentru doua mingi de set. Halep se apara exemplar intr-un punct inceput cu al doilea serviciu. Ramane o sansa de set pentru Sharapova, pe care aceasta o iroseste cu un rever in afara terenului. Sharapova ataca puternic si castiga setul in 54 de minute (4-6). Un break a facut diferenta.

Darren Cahill: "Tenisul tau e foarte bun, servesti bine, te misti bine. Trebuie doar sa faci pasul inainte si sa fii putin mai agresiva. Termina loviturile si loveste mai hotarat cu reverul.". O interventie formidabila din partea lui Cahill, un tehnician desavarsit. Lasand la o parte interventia in sine, cu sfaturile de rigoare, tonul folosit de Cahill a fost cel care i-a dat si mai multa valoare.

SET 1, GAME 9 Break-ul pluteste in aer, daca ne permiteti o astfel de exprimare si speram sa-l vedem chiar acum. Halep are 30-0 pe serviciul advers dupa o noua dubla comisa de rusoaica, a cincea in acest meci. Din pacate reverul din alergare incercat de Halep se opreste in fileu (15-30). Cel mai frumos punct al meciului este castigat de Sharapova cu o scurta la fileu, insa Halep acopera senzational terenul. Chiar nu mai putea ajunge si la acea scurta (30-30). Din nou accelereaza rusoaica pe o minge de rever si obtine al treilea punct la rand (40-30). Halep nu o lasa sa scape si o obliga pe rusoaica sa trimita afara. Un punct castigator cu dreapta, dupa un retur prea scurt, si un serviciu as ii aduc game-ul Mariei. Halep solicita interventia lui Darren Cahill (4-5).

SET 1, GAME 8 Halep isi iroseste primul ei challenge la o minge care a cazut foarte aproape de linie. Sharapova trimite in fileu cu un forehand puternic (15-15). Presiune pe Halep in acest game, dar jucatoarea noastra loveste din urcare rapid si pune mingea in coltul terenului (30-30). Rever trimis afara de Sharapova, iar apoi trimite cu forehand-ul mult in out (4-4). Un game dificil din care Halep a iesit cu bine.

SET 1, GAME 7 De aceasta data rusoaica a gasit raspuns la diagonala scurta a Simonei si a castigat punctul (15-15). Jocul se incinge serios la o minge scurta a rusoaicei. Halep urca la fileu si salveaza doua tentative de passing, dar in cele din urma este pedepsita. Forehand-ul Simonei se opreste in fileu dupa un schimb taios. Rusoaica are doua mingi de game, dar Halep o inghesuie cu un rever lung in diagonala. Halep face diferenta cu returul, iar jucatoarea noastra revine de la 15-40. Sharapova pune o scurta la care nici Usain Bolt n-ar fi ajuns, dar imediat comite o dubla greseala. Incredibil! As servit de Sharapova dupa dubla de mai devreme. In cele din urma Sharapova castiga game-ul dupa ce Halep a trimis in banda fileului (3-4).

SET 1, GAME 6 Halep pune mult efect in serviciul al doilea, iar Sharapova returneaza afara (15-0). Ce minge gaseste Simona la o lovitura puternica a adversarei, o minge pusa cu mana din incheietura (30-0). Doar cu lovituri exceptionale si erori putine poate fi invinsa Sharapova, iar pana acum Halep face exact ce trebuie (40-0). Sharapova schimba directia dupa o minge mai scurta. Nimic de facut (40-15). Halep serveste puternic cu primul, o scoate pe Sharapova in exterior si aceasta returneaza afara (3-3).

SET 1, GAME 5 Tensiune foarte mare la acest meci. Sharapova comite o noua dubla eroare (15-15). Schimburile sunt din ce in ce mai aprige, iar Simona castiga cu o dreapta in care a pus foarte mult efect (15-30). Rusoaica face diferenta cu forehand-ul si are minge de game la 40-30. Unghi strans gasit de Sharapova in diagonala prin care o obliga pe Halep sa trimita in fileu. Rusoaica strange pumnul (2-3).

SET 1, GAME 4 Cate o greseala de fiecare parte (15-15) in acest game cu Halep la serviciu. Halep pune un as in teren, Sharapova solicita un challenge inutil. Simona o alearga pe Maria dintr-un colt in celalalt si face punctul (40-15). Halep castiga game-ul si jocul favoritei noastre este tot mai bun. Sharapova se clatina in aparare, lucru care ne bucura (2-2).

SET 1, GAME 3 Dubla greseala pentru Sharapova, dar aceasta se redreseaza imediat cu un serviciu la T. Rusoaica incearca din nou scurta, dar Halep alearga bine si o surprinde pe adversara cu o minge langa linie. Sunt doua sanse de re-break pentru Halep (15-40). Simona reuseste un retur iesit din comun si break-ul vine imediat. Sharapova nici n-a avut timp sa se gandeasca ce a lovit-o (1-2).

SET 1, GAME 2 Sharapova este foarte agresiva la retur, dar greseste in cele din urma cu forehand-ul (15-30). Halep castiga cel mai aprig punct al meciului, dupa ce a atacat in permanenta pe dreapta rusoaicei si apoi a finalizat cu o lovitura castigatoare in diagonala terenului (30-30). Invitatie la lupta din partea Simonei, pe care Sharapova nu o refuza. Forehand castigator in diagonala lunga si game-ul intra in prelungiri (40-40). Halep greseste doua mingi si la acest nivel adversarul te pedepseste imediat. Break Sharapova (0-2).

SET 1, GAME 1 Doua mingi lungi trimise in afara de Halep cu lovitura de forehand. Rusoaica a incercat o scurta, dar a ratat-o complet si Halep obtine primul punct in acest meci. Sharapova inchide game-ul cu un forehand castigator in lung de linie (0-1).

13:43 Incepe meciul meciurilor de la Singapore, intalnirea principalelor favorite la titlu. Sharapova la serviciu.

13:33 Cele doua jucatoare patrund pe teren pentru incalzirea dinaintea meciului.

Jucatoarea noastra o va intalni marti, in al doilea sau meci de la Singapore, pe Maria Sharapova.

Partida este programata dupa ora Romaniei 13:30.

Halep vs Sharapova (0-5)

Meciul celor doua este anuntat ca o adevarata finala din faza grupelor la Turneul Campioanelor din acest an, o adevarata inclestare a principalelor favorite, asa cum s-a intamplat si in 2014 cu Serena Williams.

Acum, la fel ca si in 2014, Halep intalneste principala adversara si are palmares negativ in fata acesteia, in sensul ca nu a castigat niciuna dintre cele cinci intalniri anterioare cu Sharapova.

In 2015 va fi prima confruntare intre Halep si Sharapova, dupa ce in 2014 s-au duelat de trei ori. Ultima lor disputa dateaza din sferturile turneului de la Cincinnati, cand Sharapova s-a impus cu 3-6, 6-4, 6-4. Anterior aceasta castigase finala de la Roland Garros, cu 6-4, 6-7, 6-4, si finala de la Madrid, cu 1-6, 6-2, 6-3.

Au mai existat doua intalniri in 2012, cand Sharapova a castigat in doua seturi la Beijing si Indian Wells, inainte ca Halep sa ajunga in topul WTA.

In primele partide din Grupa Rosie, Simona Halep a invins-o sec pe Flavia Pennetta, iar Maria Sharapova a trecut mai greu de Agnieszka Radwanska. Ca urmare a acestor prime rezultate, Grupa Rosie este condusa in clasament de Simona Halep.



GAME cu GAME Turneul Campioanelor: Simona Halep contra Maria Sharapova