Turneul Campionilor a inceput pentru noi cand ne-a sarit lumea in cap cand am spus ca Simona Halep a cazut in grupa usoara. "Toti" (oricare ar fi acestia de la alte siteuri, ziare, tv) spuneau invers, ne-au atras atentia cititorii putin contrariati in comentarii. De ce noi nu vedeam lucrurile la fel? Am explicat si mai revenim. Acum, la final, dupa ce Halep a clacat la capatul a trei zile consecutive de meciuri grele (pentru ca in finala cu Serena a clacat fizic si psihic) trebuia sa lase nitel fair-play-ul la o parte si sa isi vada interesul: nu sa o lase pe Serena sau pe sora Serenei acasa, ci sa fie gata de o finala in care sa joace la capacitatea maxima. Noi asta ii "reprosam", daca se poate spune asa ceva, pentru ca sunt doar niste vorbe in vant iar important este doar ce a simtit ea sa faca.
Nu stim ce inseamna "toti", insa raportandu-ne la spiritul nostru de analiza sau de a vedea sportul, am spus ca Halep a cazut in grupa "usoara". Am pus in ghilimele acest cuvant pentru ca nu poate fi vorba de asa ceva la Turneul Campioanelor, insa dintre cele doua grupe in mod cert, s-a vazut si la final cand s-a tras linie, Grupa Rosie a fost mai simpla. Si s-a vazut in realitate.
De ce? Pentru ca Ivanovic si Bouchard erau de batut. Pentru ca se evita Serena in semifinale. Pentru ca in Grupa Alba Sharapova s-a zbatut pana la moarte, Wozniacki a dominat categoric, iar Kvitova si Radwanska au stat pana la ultimul meci sa schimbe soarta.
In ceea ce priveste faza finala, din punctul nostru de vedere Halep nu a gestionat tactic cum trebuie. A vrut totul si, de fapt, nimic.
Nu am inteles meciul cu Ivanovic si nu o sa il intelegem niciodata. Nu pentru ca a adus-o pe Serena in semifinale, ci pentru ca romanca s-a obosit degeaba. Serena Williams era la concertul cu Mariah Carey, nici nu o interesa.
Nu stim cati dintre voi ati vazut pe viu partida cu Ivanovic de sambata. Halep a intrat sa bata sau macar sa ia repede un set, s-a vazut. Foarte bine si frumos. Insa, dupa ce a pierdut prima mansa la tie-break, dupa ce avusese 5-1 si cateva mingi de set, trebuia sa schimbe din mers. Totul devenea prea apasator. De ce atata lupta? Isi aratase fair-play-ul cu varf si indesat dupa primul set. Nimeni nu ii putea nega efortul. In setul doi, a continuat sa preseze, l-a luat si abia in cel de-al treilea s-a oprit sa alerge. Macar, daca o luase pe acel drum, sa fi mers pana la capat si sa ia meciul. De aceee, la rece, se poate spune ca nu a avut sens acea partida in trei seturi, in economia unei finale pe care dorea sa o castige. Aceeasi greseala a facut-o si Wozniacki, a alergat intr-un meci inutil pentru ca apoi sa clacheze in setul deciziv al semifinalei cu Williams.
Faptul ca Serena Williams era sau nu eliminata, este secundar. Halep trebuia doar sa isi vada propriul interes, iar miza era capacitatea fizica pentru o finala cu sau fara Serena, cu sau fara Wozniacki, important era sa fie cu ea, iar ea sa fie la maxim sau cat se putea de maxim. Si nu a fost. Am spus-o duminica, ne-a sarit lumea in cap, o spunem si luni cand chiar ea a recunoscut. Nu a fost la maxim.
Halep a jucat trei meciuri dure in trei zile la rand. Serena a jucat doar in doua zile consecutive, pentru ca vineri a avut liber si, asa cum am spus, s-a distrat la concertul cu Mariah Carey, revenind sambata si duminica ca un alt om.
Nu o sa ne convinga nimeni, niciodata, ca Halep avea nevoie lupte cu toate fortele pentru un set cu Ivanovic, dupa ce il pierduse pe primul la un tie-break greu. Ori il lua pe primul, asa cum de altfel a si vrut, ori asta era, cu sau fara o discutie sterila despre fair-play.
Halep nu poate bate adversare de top, pe hard, daca nu este la nivelul maxim fizic. Nu poate nici macar Wozniacki. S-a vazut in august, s-a vazut in septembrie: Halep cu probleme fizice, pe hard este mediocra. Este alta jucatoare, pentru ca acolo unde trebuie sa faca sase pasi repede ca sa ajunga si sa loveasca, altele fac patru mai impiedicati si tot dau bine. Cativa milimetri in minus, fie la racheta, fie la picioare duc la lovituri mai slabe sau ratate. De la varfurile picioarelor si pana la cel al rachetei, Halep este un arc, un arc perfect intins la la maxim cat sa nu se rupa. Atunci ii vin sirezultate. O spira putin lasata din arc creeaza mari discrepante. Cel putin asa vedem noi jocul ei.
Halep nu este jucatoarea mare, tare, dura asa cum sunt adversarele ei de top. Asa e ea si trebuie sa o accepte, probabil o si stie.
Avand in fata o Simona Halep un monument de fair-play, Serena Williams nu a ezitat sa ii strige "C'mon, bitch!". Cam asta e diferenta intre principiile noastre si ale lor. Americanii sunt pragmatici, iti spun ca esti fair-play si minunat dar te rup si nu se dau in spate de la nimic. Noi ne uitam in sus ca la o icoana atunci cand vedem sau credem ca vedem un fair-play, insa nu observam alte fapte mai importante si ca la urmatorul pas cadem in groapa.
Noi am fi preferat sa avem o Simona Halep in locul Serenei Williams in imaginea de aici, decat o discutie sterila despre a fi sau a nu fi fair-play, o discutie care nu ar mai fi avut loc niciodata oricum, in cazul in care a noastra lua cupa cea mare. In orice caz, Simona Halep a facut totul din reflex, asa a crezut ea ca este mai bine, a spus-o. Nu s-a gandit la fair-play si altele, a jucat la victorie. Numai ca aici era putin altfel. Se putea aborda putin altfel.
Bineinteles, Simona Halep iese cu fruntea sus, a facut un turneu frumos, a avut un an excelent, a catigat si mai multa experienta. Poate si mai mult, totul in sus este pentru ea este posibil.
