Tenis

Simona Halep traieste ca sa mai lupte o zi

Simona Halep s-a calificat, marti, in optimile de la Openului Chinei din Beijing, turneu dotat cu premii totale in valoare de 5.4 milioane de dolari. Halep a luat primul set si apoi meciul in ciuda unei accidentari picior, care a obligat-o la un masaj pe teren si apoi la o pauza medicala, victoria sa fiind pusa sub semnul intrebarii. Sub un si mai mare semn al intrebarii este ce va face ea in urmatorul tur, in optimi, contra nemtoaicei Andrea Petkovic, daca va putea duce partida la capat sau nu din punct de vedere fizic.

Cap de serie numarul 2, Halep a trecut in doua seturi de Lin Zhu, a opta jucatoare din China, cu 7-5, 6-4, la capatul unui meci in care a acuzat o problema la coapsa piciorului stang.

Halep nu a stralucit la punctele direct castigatoare si a comis erori pe care in mod normal nu le face, dar in cele din urma a variat jocul in momentele cheie si a surprins-o pe Lin Zhu.

Desi aflata in afara topului 100 mondial, chinezoaica a jucat cu determinare si a aratat ca are lectia invatata contra lui Halep. Insa, jucatoarea noastra a fost limitata evident de problemele fizice.

Halep a inceput perfect intalnirea, cu break, si apoi a condus cu 2-0 si 3-1. Au urmat insa trei game-uri la rand din partea chinezoaicei si favorita gazdelor prelua in premiera conducerea, scor 4-3.

Moment greu depasit de Halep la 3-4 pe propriul serviciu, cand a salvat o minge de break cu o lovitura de forehand in lungul liniti. 

Lin Zhu a mai trecut o data la serviciu si dupa 4-5 Halep a solicitat pentru prima data interventia fizioterapeutului turneului. Partida a fost reluata dupa doua minute, timp in care jucatoarea noastra a primit ingrijiri medicale chiar la marginea terenului.

In game-ul 11 Halep a produs break-ul, iar in jocul imediat urmator a inchis primul set dupa trei retururi trimise in afara terenului de Lin Zhu.

Setul al doilea a inceput cu jucatoarea din China la serviciu, nu inainte ca Halep sa fi solicitat un time out medical pe timpul pauzei dintre seturi.

Revenita de la cabine cu un puternic bandaj la coapsa piciorului stang, Halep a reusit break-ul devreme (2-1), dar si-a pierdut imediat serviciul si scorul redevenea egal.

Un nou break a adus-o pe Halep la conducere (4-3) si i-a oferit apoi nu mai putin de cinci mingi de meci la 5-3 pe serviciul advers.

Halep a revenit la serviciu si a inchis meciul cu o lovitura castigatoare de forehand.

[news-109727]



Simona Halep traieste ca sa mai lupte o zi