Tenis

Simona Halep: "Nu am vorbit cu Irina dupa meci"

Extrem de rece strangerea de mana de la finalul meciului intre Simona Halep si Irina Begu. Am observat-o cu totii, iar la conferinta de presa Halep a detaliat.

“Nu, nu am vorbit cu Irina dupa meci. Nici la fileu nu prea am vorbit. Cred ca am vorbit mai multe cu Bacsinszky”, a spus jucatoarea noastra.

Halep admite ca nu a fost intr-o zi prea buna, dar spune ca este multumita de tenisul aratat.

“Nu a fost ziua mea cea mai buna, dar daca am castigat inseamna ca am jucat un tenis suficient de bun. Mingile au fost mai grele si nu am reusit sa raman agresiva”, a mai spus jucatoarea noastra.

In setul al doilea Halep a reclamat intr-una din pauzele dintre game-uri ca Irina primeste in permanenta indicatii de la echipa ei aflata pe margine.

“M-au afectat putin indicatiile primite de Irina, dar acum ma uit la ce s-a intamplat ca la un lucru pozitiv. Nu stiu de ce am cazut in setul doi, dar stiam ca pot reveni in decisiv”, a adaugat Halep.

Simona Halep joaca in semifinale la Madrid cu invingatoarea dintre Patricia Tig si Samantha Stosur. Spune ca nu are o preferata, dar ca ar fi bine pentru tenisul romanesc sa avem o noua infruntare suta la suta romaneasca.



Simona Halep: "Nu am vorbit cu Irina dupa meci"