Tenis

Simona Halep este sigura de locul 3 WTA si dupa aceasta saptamana

Jucatoarea Simona Halep a scapat de amenintarea care plana asupra sa din partea cehoaicei Petra Kvitova in ceea ce priveste pozitia a treia in clasamentul WTA.

 

Jucatoarea din Cehia, in prezent a patra in ierarhia mondiala a tenisului feminin, avea nevoie de o calificare in finala turneului de la Doha (Qatar) pentru a trece din nou in fata Simonei Halep.

Asa cum deja se stie, Simona Halep a renuntat la participarea in Qatar din cauza unei accidentari pe care a suferit-o in saptamana de la Dubai, unde jucatoarea noastra si-a trecut in cont al 10-lea titlu din cariera.

Asadar, Kvitova avea nevoie cel putin de finala la Doha pentru a reveni pe locul trei in clasamentul WTA, dar jucatoarea din Cehia a parasit competitia, joi, in faza sferturilor de finala.

Kvitova a fost eliminata de Carla Suarez Navarro, jucatoarea care a refuzat sa vina la Galati pentru meciul de Fed Cup Romania-Spania, cu 6-3, 0-6, 3-6.

Suarez Navarro o intalneste pentru un loc in finala de la Doha pe Lucie Safarova.

In ceea ce o priveste pe Simona Halep ne vom reintalni, cel mai probabil, cu aceasta incepand cu 9 martie cand debuteaza turneul de la Indian Wells.

Jucatoarea noastra are de aparat la turneul din California puncte pana in semifinale, dupa ce in 2014 rata accederea in finala in fata polonezei Agnieszka Radwanska.

De atunci s-au schimbat insa datele problemei si Halep are deja o victorie cu greutate in fata polonezei la Turneul Campioanelor de la Singapore.



Simona Halep este sigura de locul 3 WTA si dupa aceasta saptamana