Rapid

Alexa: "Nu a fost revolta la Rapid"

Mijlocasul FC Rapid Dan Alexa a declarat, joi, ca jucatorii giulesteni au primit asigurari din partea actionarului majoritar, George Copos, ca pâna saptamâna viitoare le vor fi achitate restantele financiare si a negat faptul ca fotbalistii ar fi facut greva din cauza datoriilor clubului fata de ei.
"N-a fost o revolta, a fost o discutie cu domnul Copos, în care s-au pus lucrurile la punct. Sunt lucruri normale si totul este în regula. Stiam ca eventul este obiectivul nostru înca de când am venit aici. Exista un echilibru între ceea ce ofera domnul Copos si ce cere, peste tot sunt probleme. Avem promisiunea dânsului ca pâna saptamâna viitoare se achita totul la zi. Noi avem încredere ca se va achita", a spus Alexa.

Dan Alexa crede ca Rapid îsi poate îndeplini obiectivele din acest sezon, respectiv câstigarea titlului si a Cupei României. "Cred ca ne putem îndeplini obiectivele, avem un lot bun si în plus vom juca mai multe meciuri acasa în retur decât în deplasare. Celelalte echipe au facut transferuri multe, dar nu este o garantie a rezultatelor. Nu înseamna ca daca ai jucatori buni imediat ai si câstigat. Dinamo este una dintre principalele contracandidate alaturi de CFR Cluj. Eu mai cred ca Steaua va veni din spate la fel ca si Vasluiul desi sunt multe puncte", a adaugat Alexa.

Mijlocasul rapidist a fost surprins de faptul ca fundasul Rui Duarte a ajuns la timp la reunirea echipei. "Rui a venit asa cum nu se astepta nimeni, adica foarte repede si ne bucura lucrul asta. Daca el este serios, atunci este clar unul dintre cei mai buni jucatori din Liga I", a completat Alexa.

Dan Alexa se declara fan al echipei Real Madrid, însa recunoaste ca FC Barcelona este cea mai buna formatie din lume. "Eu tin cu Real Madrid, dar sincer spun ca nu a existat vreodata o echipa mai buna precum cea a Barcelonei de acum. Este o echipa care si-a dominat întotdeauna adversarii, este cea mai buna echipa din istoria fotbalului mondial. Pentru cei de la Real nu cred ca este prea placut, sunt rivalii lor si când vezi ca nu poti sa îi bati deloc cred ca sunt frustrati. Barcelona este foarte buna, dar cu toate astea cred ca Real va câstiga titlul", a explicat Alexa.

Mijlocasul Mihai Roman a confirmat si el declaratiile lui Alexa, potrivit carora nu a avut loc nicio greva la echipa din cauza întârzierii salariilor. "Nu a fost nicio greva, ne-am antrenat. Am avut doar o discutie cu conducerea si acum totul este bine. Obiectivele ramân aceleasi, Cupa României si campionatul. Stim ca se poate si ne dorim sa reusim eventul. Noi trebuie sa câstigam si apoi o sa vina si banii. Toti eram nemultumiti, dar s-a rezolvat. Nu ne-am inspirat din protestele din Piata Universitatii", a subliniat Roman.

Mihai Roman este bucuros de revenirea la echipa nationala, cu care va participa la un turneu în Antalya. "Pentru mine este bine ca sunt la nationala, sunt bucuros ca am fost convocat. Sper sa fac o treaba buna acolo si colegii mei de la Rapid sa fie fericiti", a mai spus Roman.

El crede ca mijlocasul sârb al echipei FC Vaslui, Milos Pavlovici, s-ar potrivi stilului de joc al Rapidului. "Pavlovici e un jucator bun, s-ar potrivi la Rapid. Cred ca se va integra aici si ne va fi de folos", a conchis Roman.

Mijlocasii Dan Alexa si Mihai Roman au efectuat, joi dimineata, alaturi de ceilalti jucatori ai echipei Rapid, vizita medicala la Institutul National de Medicina Sportiva.

Mediafax


Alexa: "Nu a fost revolta la Rapid"