Billie Jean King Cup

Prelata, unde e prelata? Cosac: "Se pare ca nu exista"

Ploaia a intrerupt meciul dintre Simona Halep si Bojana Jovanovski, a doua partida din cadrul cofruntarii Romania-Serbia din barajul Grupei Mondiale II a Fed Cup, iar in absenta unei prelate banale suprafata de joc a fost serios deteriorata si meciul ar putea fi reprogramat duminica dimineata. Cine pierde din toata ecuatia? In primul rand suporterii platitori de bilete si, nu in ultimul rand, jucatoarele. Exista posibilitatea ca Simona Halep sa fie nevoita sa joace doua meciuri de simplu in ziua de duminica.

Dupa ce a plouat cu "caini" si "pisici", pentru a folosi o expresie a vorbitorilor de limba engleza, terenul central din complexul BNR a devenit impracticabil, zgura fiind imbibata cu apa.

Organizatorii au facut eforturi supraomenesti sa usuce suprafate de joc, e drept, cu niste bureti improvizati, cand ar fi fost atat de simplu ca la aparitia primelor picaturi de ploaie sa fie trasa o prelata speciala.

Nu costa o avere si in trecut a existat asa ceva pe terenul central de la Arenele BNR. Chiar la un meci de Cupa Davis cu Coreea de Sud in 2006 a fost folosita si terenul a fost excelent protejat oferindu-i atunci sansa lui Andrei Pavel sa ne scoata din ceva foarte neplacut, pentru a fenta elegant expresia exacta a "cneazului" de atunci.

Asadar, adresam o intrebare pentru Federatia Romana de Tenis si cei indreptatiti sa raspunda: unde a disparut prelata care sa protejeze terenul de joc in conditiile in care s-a stiut cu multe zile inaintea meciului cu Serbia ca exista sanse mari sa ploua?

"Se pare ca aceasta prelata nu exista. A existat pana acum 2-3 ani, dar uzura si-a spus cuvantul. Am incercat sa aducem o prelata de la Centrul National de Tenis, dar se pare ca nu corespunde cerintelor ITF. Si daca am fi avut prelata oricum ploua. Din pacate timpul nu a fost un aliat pentru noi", a declarat George Cosac, presedintele Federatiei Romane de Tenis, la Dolce Sport.

Asa arata terenul central cu prelata trasa si suprafata protejata de ploaie (Imagine din 2006):

Asa arata un teren lasat la voia intamplarii, in ploaie, pentru a deveni apoi greu practicabil, in conditiile in care Romania are pretentia sa se califice in elita tenisului mondial (Imagine din 2014):

sursa foto: Alecs Stam via Twitter (@AlecsStam)



Prelata, unde e prelata? Cosac: "Se pare ca nu exista"