Cupa Davis

CUPA DAVIS: Marius Copil duce Romania la 2-0 in fata Israelului

Victorie mare obtinuta de Marius Copil in fata lui Dudi Sela, numarul unu din echipa Israelului, vineri, in prima zi a confruntarii de la Sibiu din primul tur al Grupei I a Zonei Euro-Africane.

Copil a revenit dupa pierderea primului set si s-a impus in final, cu 6-7 (3), 7-6 (3), 6-4, 6-2.

Meciul se putea incheia chiar in minimum de seturi daca Marius Copil fructifica sansa de set de care a beneficiat la 6-5 pentru el in primul set.

Sela a revenit atunci si a trimis primul act in tie-break, pe care avea sa-l adjudece la trei.

Copil a reusit primul break al meciului in debutul setului al doilea, dar Sela a replicat imediat la randul sau cu un break si s-a ajuns din nou in tie-break.

Jucatorul nostru a fost mai atent si a echilibrat situatia la seturi cu un serviciu puternic.

Un break a facut diferenta in favoarea lui Copil in setul trei, pentru ca in al patrulea tenismenul originar din Arad sa controleze autoritar disputa.

Copil a servit pentru castigarea meciului la 5-1, dar a irosit cu nonsalanta mai multe mingi si Sela a recuperat un break mentinandu-se in partida.

Meciul avea sa se incheie pe serviciul israelianului cu o mingea care a intalnit fileul si a cazut norocos in terenul acestuia.



CUPA DAVIS: Marius Copil duce Romania la 2-0 in fata Israelului