Tenis

BEIJING LIVE Halep si Olaru au abandonat la dublu

Simona Halep a disputat joi la Beijing un singur meci din cele doua programate. In primul, a trecut de Andrea Petkovic in optimile turneului de simplu, in trei seturi, pentru ca apoi ar fi trebuie sa revina pe teren pentru meciul de dublu din turul secund. Nu a mai fost cazul, pentru ca s-a retras din competitia de dublu unde facea pereche cu Raluca Olaru.

FINAL Simona Halep - Andrea Petkovic 7-6 (7-4) 5-7 7-6 (7-1)

11:11 Muguruza si Suarez Navarro au castigat meciul cu Halep si Olaru prin abandonul acestora din urma. Efortul depus de Halep in meciul de simplu cu Petkovic a determinat-o pe aceasta sa se retraga din competitia de dublu, o mutare previzibila pana la urma. Halep joaca vineri in sferturi cu Ana Ivanovic si daca trece de aceasta ar putea da in semifinale peste Maria Sharapova.

[news-109787]

FINAL Simona Halep - Andrea Petkovic 7-6 (7-4) 5-7 7-6 (7-1)

10:10 SET 3, TIE-BREAK Halep ia primul punct din tie-break si apoi pe al doilea, 2-0, 3-0. Halep se distanteaza la 6-0 si castga tie-breakul cu 7-1.

10:10 SET 3, GAME 12 Serveste Petkovic, are 40-0. Halep ia un punct, 40-15 si apoi egaleaza la 40, insa germanca face avantaj, apoi Halep rateaza o minge usoara, o da in fileu, este 6-6. Urmeaza tie-break.

10:04 SET 3, GAME 11 Halep isi face serva si trece in fata cu 6-5.

9:59 SET 3, GAME 10 Germanca e la servici. Ce va urma in acest meci in care nu se poate anticipa nimic? Pe ilogica sa, ar urma un break al lui Halep. Cat de usor si-a pierdut romanca mai devreme serviciul... E ora 10:00, se joaca de aproape doua ore si jumatate, Petkovic isi face prima serva si isi ia serva, 5-5.

9:56 SET 3, GAME 9 Serveste pentru meci Simona Halep, dar face dubla greseala pentru prima oara in meci. Si apoi 0-30. Fileu Halep, 0-40. Break, al 16-lea break din meci. Halep a ratat sansa de meci.

9:55 SET 3, GAME 8 Este un meci in care scorul a fluctuat asa cum rar se vede. Si cum rar se vede la Halep, care atunci cand este in control merge pana la capat fara sa se mai uite inapoi. Sa vedem ce va fi, este pe muchie de cutit. Halep a condus cu 4-0. Serveste germanca, Halep are nevoie de break. Are 30-0 a noastra pe serva adversarei. Si acum trei puncte de break. Out spune Nouni la mingea lui Petkovic, cere challenge germanca, a fost cu adevarat afara. Break Halep.

9:52 SET 3, GAME 7 Halep la serviciu, germanca ia primul punct, la al doilea cere challenge jucatoarea noastra, insa mingea ei se vede ca fost afara. 0-30. Egaleaza insa la 30. Statistica arata o egalitate perfecta la puncte castigate: 91 de fiecare. Germanca are minge de break, Halep trimit afara si este 4-3. Germanca a anulat cele doua breakuri ale Simonei Halep.

9:47 SET 3, GAME 6 Petkovic la servici. Halep are 30-0. Petkovic lupta si conduce cu 40-30, insa un retur bun al romancei duce scorul la egalitate. Nici Halep nu are de gand sa cedeza usor, chiar daca mai are un break avantaj. Avantaj pentru romanca dupa o dubla greseala a germancei. Halep nu poate converti punct de break, are o statistica acum de 7 puncte reusite de break din 9. E randul lui Petkovic sa aiba avantaj si isi a serva dupa ce Halep trimit in fileu. 4-2.

9:42 SET 3, GAME 5 Petkovic reuseste un punct bun pe serva lui Halep, 15-15, sa speram ca nu ii va da aripi. Halep greseste o lovitura usoara la 15-30, se face 15-40, iar apoi germanca reuseste un break... 4-1.

9:37 SET 3, GAME 4 Cu Petkovic la serviciu. 0-15, 0-30. Acum trebuie sa fie pe ea Halep. 0-40. Break, 4-0. Se joaca de aproape doua ore.

9:35 SET 3, GAME 3 2-0 pentru Halep, aflata la serviciu. 30-0, pare sa domine acum jocul. Petkovic da totul, Halep trimite afara dupa  un schimb dur de mingi, este 30-30. Lovitura dura in diagonala, Halep nu mai poate ajunge, germanca are minge de break, anulata! Se  joaca probabil game-ul cheie al setului, Halep are acum avantaj. Egal din nou, dupa o lovitura fulgeratoare de rever, in diagonala a lui Petkovic, care lupta ca pentru viata sa. Din nou insa avantaj Halep! Afara si game Halep, 3-0.

9:28 SET 3, GAME 2 Halep castiga primul punct pe serva lui Petkovic, insa aceasta face 30-15, pentru ca Halep sa egaleze la 30. Si punct de break dupa o lovitura de dreapta in lung de linie. BREAK! Halep reuseste un lob pe linie, dupa niste lovituri disperate ale adversarei, care parea sa ia punctul!

9:26 Mai jos, statistica setului 2:

9:23 SET 3, GAME 1 Simona Halep incepe la serviciu setul decisiv. 40-15. Si game fara probleme.

INFO: Petkovic a castigat 14 puncte la rand in setul 2, iar Halep a ajuns sa fie condusa cu 5-2. Jucatoarea noastra a revenit si a egalat la 5, insa Petkovic a punctat printr-un break si apoi a luat setul castigandu-si propria serva.

9:20 SET 2, GAME 12 Se lupta Halep, dar Petkovic vine cu un as si are trei mingi de set. Anuleaza una Halep, insa adversara o catiga pe a doua, odata cu setul 2.

9:16 SET 2, GAME 11 Petkovic are acum doua mingi de break, reuseste si trece in fata cu 6-5 urmand sa serveasca pentru set.

9:12 SET 2, GAME 10 Petkovic va servi pentru set, dupa ce Halep a pierdut la un moment dat in aceasta a doua parte nu mai putin de cinci gameuri la rand. E 15-0 pentru Petkovic. 15-15. Halep trece in fata cu 30-15. Ce punct, 40-15, dupa ce Petkovic reusise o lovitura puternica, romanca a returnat, iar adversara a trimis afara. Doua mingi de break. Egaleaza Halep, 5-5.

9:05 SET 2, GAME 9 Romanca pare ca s-a trezit si reuseste lovituri excelente. Are 30-15. Chinezii sunt fericiti, ce minge reuseste Halep si face 40-15, dupa o lovitura in unghi urmata de o urcare la fileu! Game.

9:04 SET 2, GAME 8 Halep se lupta pe serva lui Petkovic, are minge de break si o reuseste. 3-5 si va servi. Petkovic are insa un break in plus.

8:59 SET 2, GAME 7 Halep are o cadere si pierde game dupa game, este 5-2 pentru adversara sa.

8:54 SET 2, GAME 5 In prima minge de pe serva sa, Halep loveste cu rama si trimite afara, apoi da in fileu, 0-30, iar apoi afara, 0-40. Si braeak pentru Petkovc, simplu luat.

8:51 SET 2, GAME 4 Petkovic serveste. Una in fileu si alta afara, 30-0 pentru Petkovic. Halep face 30-15, dar apoi lasa o minge pe care o credea afara, aceast cade fix pe linie si se face 40-15. Petkovic vine la fileu si isi ia serviciul. 2-2.

8:47 SET 2, GAME 3 Petkovic se plange si ea de dureri de spate, dar e 30-30 pe servciul lui Halep. Dubla greseala, minge de break. In fileu Halep, iar Petkovic face rebreak. De data asta nu se mai poate da vina pe soare. 2-1.

8:44 SET 2, GAME 2 30-15 are Halep pe serva adversarei. Face 40-15 dupa o minge frumos condusa, are doua mingi de break. Retur imparabil si break pentru jucatoarea noastra. 2-0.

8:41 Mai jos, statistica primului set:

8:36 SET 2, GAME 1 Halep revine pe teren si serveste din zona cu soare. Soarele a revenit pe teren, dar a ramas doar un colt luminat, in afara suprafetei de joc, asa ca acum ar trebui sa vedem un meci altfel. Halep are 30-0, insa e egalat dupa ce face doua greseli. Apoi ia un punct si face 40-30, insa e egalata la 40. Parca jocul amandurora a scazut, in urma pauzei medicale. Halep isi face pana la urma serviciul, 1-0. Petkovic a cerut un challenge la ultimul punct, insa mingea a fost afara cu o jumatate de metru.

8:33 Halep este intinsa pe jos si primeste un masaj, are pauza medicala de 3 minute. In tribune, toti chinezii sunt fericiti, rad si stau pe mobile. Sunt si chinezi fani de-ai lui Nadal, vopsiti pe fata in culorile Spaniei.

8:31 Halep primeste ingrijiri medicale la coapsa stanga pe marginea terenului, setul 2 inca nu incepe.

INFO: A fost un set greu, in care ambele jucatoare au fost incomodate de soare. Abia la finalul setului fiecare a castigat cate un game, pe propria serva, din jumatate cu soare, dupa ce lumina a fost obturata de un nor. S-a ajuns la tie-break, acolo unde jucatoarea noastra a dominat si a castigat pe fondul unor greseli ale lui Petkovic.

8:29 SET 1, TIE-BREAK Incepe Petkovic, dar Halep reuseste un "mini-break". 1-0 pentru ea, apoi 2-0 si 3-0 dup ce Petkovic trimite doua mingi la rand afara. 4-0 Petkovic loveste repetat cu rachet de teren, insa nu reuseste sa o rupa! Halep trimite in fileu, desi avea punctul la dispozitie, 4-1. Apoi 5-1. Halep isi pierde o serva, 5-2, trimite apoi afara, 5-3, si apoi in fileu, 5-4. Va servi de doua ori Halep, cere challenge la prima serva si mingea a fost de fapt buna, are doua mingi de set, 6-4, o face pe prima si castiga primul set.

8:21 SET 1, GAME 12 Serveste Halep, soarele e in nori, ar trebui sa o ajute, insa greseste de doua ori si Petkovic conduce cu 30-0 deja. Vine la fileu Halep si face 30-15 cu un voleu, apoi egaleaza la 30. Terenul este acum total in umbra, soarele fiind undeva in spatele unui nor gros. Halep face 40-30 cu un punct frumos, dupa ce ambele jucatoare au venit la fileu. Egaleaza Halep, 6-6, se intra in tie-break.

8:18 SET 1, GAME 11 Serveste Petkovic din soare, insa terenul pana acum aflat total in lumina este aproape pe jumatate acoperit de umbra. Va reusi Petkovic sa faca prima serva si, de fapt, primul game castigat din acea jumatate? Are 40-15. Halep anuleaza prima minge de break. Soarele intra in nori si o ajuta pe Petkovic, Halep trimite in fileu si pierde game-ul, prima serva din meci reusita in acea jumatate de teren, acolo unde va intra acum Halep sa serveasca si sa ramana in set.

8:14 SET 1, GAME 10 Halep va servi de la umbra si are sansa de egalare la 5. Chinezii sunt din nou fericiti, dupa o minge frumoasa care duce scorul la 30-0 pentru romanca. Halep isi face serva la zero, 5-5.

8:10 SET 1, GAME 9 Petkovic isi face serva din umbra si conduce cu 5-4. Soarele incepe sa fie indepartat de pe teren, iar umbra incepe sa cuprinda incet incet zona de pana acum aflata total intr-o lumina orbitoare.

8:07 SET 1, GAME 8 E randul Simonei Halep sa serveasca din soare si pierde primul punct. Anuleaza o minge de break, dar comite apoi o dubla greseala si apoi isi pierde serva. 4-4. Mai departe, in jumatatea cu soare nimeni nu si-a luat propria serva.

8:01 SET 1, GAME 7 Serveste Petkovic din soare, sa vedem daca va reusi romanca alt break. 30-30. Dubla greseala a lui Petkovic si minge de break pentru Halep. Reusita din prima. Nimeni nu si-a facut pana acum serva din soare.

7:57 SET 1, GAME 6 Halep revine la umbra si serveste. Castiga la zero, cu un as, primul din meci.

7:54 SET 1, GAME 5 Halep incepe sa fie nervoasa dupa ce trimite afara o minge, apoi pierde si cel mai lung schimb de mingi de pana acum, iar adversara ei are doua puncte sa isi faca serva, ceea ce reuseste rapid.

7:52 SET 1, GAME 4 Halep isi pierde propria serva la zero, dupa ce a schimbat terenul si a intrat in jumatatea cu soare in care fusese mai devreme si Petkovic. 2-2.

7:49 SET 1, GAME 3 Chinezii sunt fericiti si aplauza frenetic dupa ce Halep reuseste un punct frumos pe prima serva a lui Petkovic. Apoi are doua mingi de break, o ia pe prima dupa ce adversara trimite in fileu. Primul break al setului este reusit de romanca.

7:45 Halep isi castiga serva, 1-1, si arata pe moment lovituri mai sigure, fara greseli.

7:44 Halep intra la serviciu dupa ce pierde primul game. La piciorul stang are ca si in meciul anterior un mare bandaj alb.

7:41 Incepe meciul cu Petkovic la serviciu.

7:38 3-1 la meciurile directe, in favoarea jucatoarei noastre.

7:37 Dupa primele doua partide jucate in echipament negru, Halep apare din nou complet in roz.

7:33 Cele doua jucatoare au intrat pe teren la incalzire. Arbitrul este Khader Nouni, cel care a dezavantajat-o pe Halep in finala de la Roland Garros si in semifinala de la Wimbledon, in 2014.

6:58 Buna dimineata si bun gasit pentru meciul de simplu al Simonei Halep de la Open-ul Chinei.

Partida de dublu ar fi trebuit sa aiba loc miercuri in inchiderea programului, dar organizatorii chinezi au decis reprogramarea meciului Halep/Olaru-Muguruza/Suarez Navarro pentru joi.

Aceasta intalnire a fost programata pe un teren secundar al complexului impresionant din Beijing.

Ambele intalniri, atat cea de simplu cat si cea de dublu vor fi live text in aceasta pagina.



BEIJING LIVE Halep si Olaru au abandonat la dublu