Australian Open

Djokovic s-a tinut de cuvant si l-a invins in trei seturi pe Rublev | La final a ridicat tribunele in picioare cu o referinta la Federer

Sursă foto: https://twitter.com/atptour

Novak Djokovic s-a calificat pentru a zecea oara in semifinale la Australian Open, dupa o victorie in trei seturi asupra rusului Andrey Rublev.

Fostul lider mondial a transat disputa in putin peste doua ore de joc, cu 6-1, 6-2, 6-4.

O victorie pe care Novak Djokovic o anuntase inca de la finalul meciului din turul anterior cu Alex De Minaur, cand a spus ca se va impune in minimum de seturi.

Acum Djokovic a spus textual ca are o sansa buna sa ajunga in finala si, fara doar si poate, e mare favorit in semifinala cu americanul Tommy Paul.

Pentru Paul va fi prima aparitie din cariera in semifinala unui turneu de Mare Slem.

Djokovic a ajuns la 26 de victorii consecutive la Australian Open si la 39 de victorii la rand pe pamant australian.

Ce a spus Djokovic la finalul intalnirii cu Rublev

"Cred ca meciul acesta a fost aproape de precedentul. Am jucat foarte solid din spate. Imi place sa joc in aceste conditii, seara, pe acest teren. E cel mai important teren pentru mine.

"Trebuie sa te adaptezi la aceste conditii. La ora 18 sufla mult mai tare vantul, cand m-am antrenat. Poate la televizor nu se vede, dar e presiune din cauza vantului. Trebuie sa-ti deschizi terenul mai mult, sa-ti alegi mai bine loviturile. Tine mult si de noroc. Au fost game-uri foarte apropiate, scorul nu arata realitatea acestui meci. Una e sa-ti imaginezi cum vei juca si alta e sa pui in practica. Mi-am gasit tenisul meu cel mai bun si asta e tot ce conteaza.

"Am fost mai mult conectat la echipamente medicale decat la oamenii din jur. Am facut tot ce se poate pentru a fi piciorul in regula si a functionat. Mi-era dor de tenis in zilele libere, dar a fost important sa fiu sanatos.

A 10-a semifinala la AO

"Da...Voi incerca sa fiu bun pe teren. L-am intalnit pe Tommy Paul in vestiar astazi. In mod evident nu are prea multe de pierdut. E prima data intr-o semifinala de Grand Slam. A jucat foarte bine in ultimele luni, il stiu pe antrenorul lui. Trebuie sa fiu pregatit si sa nu-l abordez diferit de orice alt meci. Cred ca am o sansa buna sa trec de el.

"Prima semifinala de Grand Slam a fost in 2007 la US Open. Parca e destul de departe acel moment. Am castigat acea semifinala, am pierdut in finala cu Roger (n.r. - Federer). Sa-i dam un rand de aplauze lui Roger, merita toate aplauzele. L-am vazut la saptamana modei, l-am vazut si pe partie. In cativa ani o sa ne intrecem si la schi. Il salut pe el si familia lui", a mai spus Djokovic care a incheiat nu inainte de a-i canta La Multi Ani mamei sale prezenta in tribuna pentru anivarsarea care avusese loc cu o zi in urma.



Djokovic s-a tinut de cuvant si l-a invins in trei seturi pe Rublev | La final a ridicat tribunele in picioare cu o referinta la Federer