Cupa Davis

Adrian Ungur: "Dupa primul set, mi-a fost rusine, imi doream sa plec mai repede acasa"

Jucatorul Adrian Ungur, care a debutat, vineri, în Cupa Davis, a declarat ca dupa primul set al întâlnirii cu ucraineanul Serghei Stahovski, pierdut cu scorul de 2-6, a simtit rusine si dorinta ca meciul sa se încheie cât mai repede, pentru a pleca acasa.

"A fost un meci foarte greu, mai ales la început. Dupa primul set, ma gândeam ce caut eu aici, îmi era rusine si abia asteptam sa se termine meciul sa plec acasa. Ma bucur mult ca am reusit sa revin, sa întorc acel set de la 5-1, însa în acelasi timp îmi reprosez mingea de set pe care am ratat-o. Meciurile din Cupa Davis sunt foarte diferite si nu au nicio legatura cu ceea ce joc eu de obicei. Aici nu-ti permiti niciun moment sa renunti la joc, pentru ca simti ca evoluezi pentru public, pentru tara si pentru echipa", a spus Adrian Ungur în cadrul conferintei de presa de dupa meci.

Jucatorul român a precizat ca a fost deranjat de reactia adversarului sau, care i-a cerut arbitrului sa faca apel la liniste. "M-a deranjat reactia adversarului meu, când a contestat publicul, pentru ca tot întrerupea meciul si ma scotea din ritm. Cred ca în acele momente s-a vazut si lipsa mea de experienta. Nu vreau sa-l condamn, dar eu cu siguranta nu as fi facut asa. Una peste alta, i-a iesit si a reusit sa câstige", a mai spus Ungur.

La scorul de 5-4, în setul trei al meciului dintre cei doi jucatori, românul a avut o minge de set pe serviciul adversarului, pe care însa a pierdut-o. A urmat apoi un dialog nervos între Stahovski si arbitrul întâlnirii, jucatorul ucrainean fiind nemultumit de unele manifestari ale unui spectator aflat în spatele sau. Pauza si iesirile zgomotoase ale lui Stahovski au rupt jocul românului, care a pierdut atât ghemul, fiind egalat la cinci, cât si setul, scor 5-7.

România si Ucraina se afla la egalitate, scor 1-1, dupa meciurile disputate, vineri, în prima zi a întâlnirii de la Arenele BNR din cadrul Grupei I a Zonei Euro-africane.

Hanescu l-a învins, cu scorul de 7-6 (1), 7-5, 6-4, pe Ilia Marcenko, aducând astfel primul punct pentru echipa de Cupa Davis a României. În meciul al doilea, Adrian Ungur a fost învins, cu scorul de 6-2, 6-7 (3), 7-5, 7-5, de Serghei Stahovski, dupa un meci care a durat trei ore si 16 minute.

Mediafax



Adrian Ungur: "Dupa primul set, mi-a fost rusine, imi doream sa plec mai repede acasa"