Tenis Actualizat: Joi, 14 Octombrie 2010, 21:28:28
Soc la Shanghai: Nadal eliminat in turul trei
Rezultat surpriza, joi, in optimile de finala ale Mastersului de la Shanghai, unde liderul mondial Rafael Nadal a fost invins, in trei seturi, de austriacul Jurgen Melzer, scor 6-1, 3-6, 6-3.
Clasat pe locul 13 in ierarhia mondiala, Melzer a inclinat balanta in favoarea sa dupa aproape doua ore de joc, dupa ce in precedentele trei intalniri cu Nadal nu reusise sa castige nici macar un set in fata acestuia.
Nadal rateaza pentru prima data prezenta intre primii opt jucatori la un Masters in ultimul an si jumatate, spaniolul suferind astfel a noua infrangere in acest an.
Ajuns lider al ierarhiei mondiale, Rafael Nadal a castigat in 2010 titlurile de Masters de la Monte-Carlo, Roma si Madrid, dar si trei Grand Slamuri, la Roland Garros, Wimbledon si US Open, in urma caruia a realizat Marele Slem al carierei.