Tenis Actualizat: Joi, 23 Septembrie 2010, 13:53:05
Niculescu a invins-o pe Dulgheru in sferturi la Taskent
Duelul romanesc din sferturile de finala ale turneului WTA de la Taskent, dotat cu premii totale in valoare de 220.000 de dolari, a fost castigat de Monica Niculescu, aceasta invingand-o in trei seturi pe principala favorita Alexandra Dulgheru.
Cap de serie numarul 5 la turneul din capitala Uzbekistanului, Niculescu s-a impus cu 7-6/5, 2-6, 6-3, dupa 2 ore si 42 de minute.
In urma acestui succes, Niculescu si-a asigurat 10.200 de dolari si 130 puncte in clasamentul mondial.
Niculescu o va intalni pentru un loc in finala pe rusoaica Elena Vesnina, locul 72 mondial, aceasta invingand-o fara drept de apel pe conationala sa Daria Kustova, scor 6-0, 6-1.
Intr-un alt sfert de finala programat joi, Evgeniya Rodina (Rusia) a dispus de Stefanie Voegele (Elvetia), cu 6-4, 4-6, 6-0.