Tenis Actualizat: Miercuri, 17 Martie 2010, 09:14:29
Federer eliminat in turul 3 la Indian Wells
Rezultat soc in turul trei al turneului ATP Masters 1000 de la Indian Wells, liderul mondial si principalul favorit Roger Federer fiind eliminat de cipriotul Marcos Baghdatis, scor 5-7, 7-5, 7-6 (4). Federer il eliminase in turul secund pe Victor Hanescu.
"Este cel mai bun rezultat din cariera mea. Am pierdut multe meciuri in fata jucatorilor din fruntea clasamentului mondial, iar acum traiesc un mare moment. Roger a fost putin cam agresiv si a ratat multe mingi, in timp ce eu am fost mai calm", a declarat Baghdatis.
De cealalta parte, Federer a ratat nu mai putin de trei sanse de meci, dar pentru prima data in ultimii patru ani intr-o astfel de situatie a pierdut partida. Se intampla la Roma in 2006 ca elvetianul sa fie invins dupa ce a avut minge de meci.
Pentru liderul mondial este doar a doua infrangere in acest an din 15 partide jucate, precedenta infrangere avand loc in primul turneu al anului, la Doha, unde s-a inclinat in fata rusului Nikolay Davydenko.
"Pur si simplu nu am reusit sa gasesc drumul spre victorie. Am fost probabil la o lovitura de a inchide meciul in favoarea mea, dar, poate din cauza alegerilor gresite sau a jocului prea pasiv, nu am reusit sa o fac", a declarat Federer.
Alte rezultate din turul al 3-lea:
[4] A Murray (GBR) - M Russell (USA) 6-3 7-5
[6] R Soderling (SWE) - [28] F Lopez (ESP) 7-6(3) 6-4