Volei Actualizat: Vineri, 11 Decembrie 2009, 10:21:15
Metal Galati, prima infrangere in grupa D a Ligii Campionilor
Campioana Romaniei la volei feminin, CSU Metal Galati, a fost invinsa, joi, in deplasare, de campioana Italiei, Asystel Novara, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-18, 28-26), in cel de-al doilea meci din grupa D a Ligii Campionilor.
Ultimul set a fost cel mai disputat, Asystel conducand cu 24-21, dar
fiind egalata de echipa galateana. Rosso a punctat pentru 26-25, dar
Metal a egalat din nou, 26-26, nereusind insa mai mult.
Tot joi, in grupa D, echipa poloneza BPS Fakro Muszynianka a invins,
pe teren propriu, formatia rusa Zarechie Odintsovo, cu scorul de 3-0.
Metal Galati inregistreaza astfel prima infrangere din grupa D, dupa
ce in etapa inaugurala a dispus, pe teren propriu, de polonezele de la
Bank BPS Fakro Muszynianka, cu 3-1, ocupand locul 1 inaintea
confruntarii din Italia.
Echipa antrenata de Zoran Terzici va juca urmatorul meci din grupa
D, la Buzau, in data de 15 decembrie, cu rusoaicele de la Zarechie
Odintsovo.