Sporturi de iarna

Plotogea si Tofalvi calificate pentru proba de pursuit de la Hochfilzen

Biatlonistele Dana Plotogea si Eva Tofalvi s-au calificat pentru proba de urmarire 10 kilometri programata sambata in cadrul etapei a doua a Cupei Mondiale de Biatlon de la Hochfilzen, dupa ce au incheiat in primele 60 de locuri concursul de sprint.

Cel mai bun rezultat al reprezentantelor Romaniei participante in proba de sprint i-a apartinut Danei Plotogea, care a incheiat pe locul 44, la 2:05.2 in spatele invingatoarei, dupa ce a ratat doua focuri la a doua tragere din poligon.

Eva Tofalvi s-a clasat pe locul 60, promovand in extremis pentru concursul de urmarire de sambata, terminand cei 7.5 kilometri de sprint cu o intarziere de 2:44.4. Desi a ratat cate o tinta la fiecare trecere prin poligon, Tofalvi a depasit-o cu o secunda si sapte zecimi pe a treia reprezentanta a Romaniei in concurs, Mihaela Purdea. Clasata pe locul 61 aceasta a ratat la limita prezenta in proba de pursuit 10 kilometri, in pofida faptului ca a ratat un singur foc in poligon.

Victoria a fost obtinuta de Sandrine Bailly din Franta, care a fost mai rapida cu 18.8 secunda fata de rusoaica Ekaterina Iourieva si cu 33.9 secunde fata de Kati Wilhelm din Germania, primele trei clasate iesind cu zero tinte ratate din poligon.

Traseul de la Hochfilzen (Austria) va gazdui sambata probele de urmarire, cu incepere de la ora 14 intrand in concurs baietii pe o distanta de 12.5 kilometri, pentru ca fetele sa-si inceapa proba la ora 16 pe un traseu in lungime de 10 kilometri.

Onlinesport



Plotogea si Tofalvi calificate pentru proba de pursuit de la Hochfilzen