Snooker Actualizat: Luni, 9 Ianuarie 2012, 09:51:10
Maguire, castigatorul ultimei etape de Players Tour Championship
Scotianul Stephen Maguire a inceput anul cum nu se poate mai bine si se anunta unul dintre favoritii Mastersului care va incepe la Londra pe 15 ianuarie. Pana atunci insa, numarul 9 mondial a castigat etapa a 12-a a seriei PTC, dupa ce l-a invins pe Joe Perry in finala de la Munchen, cu 4-2.
Pentru Maguire victoria din Germania a fost prima intr-un turneu de puncte dupa o asteptare de patru ani.
Finala a inceput bine pentru jucatorul originar din Glasgow, care s-a instalat la conducere dupa break-uri de 105 si 77 de puncte.
Perry, finalist in iunie 2011 la prima etapa de PTC a sezonului, a revenit in meci cu un break de 63 de puncte.
Maguire a rafacut rapid diferenta de doua jocuri in urma unui break de 93 de puncte, pentru a inchide meciul la finalul frame-ului sase dupa un 62.
"Am jucat cu adevarat bine in finala, iar acesta a fost cel mai bun meci al meu din turneu. Nu m-am pregatit deloc in perioada Craciunului si nu m-am asteptat sa joc asa de bine, dar poate acesta este secretul", a declarat Maguire plin de incredere inaintea Mastersului.
Pentru a ajunge in finala, Maguire l-a invins in penultimul act pe conationalul si bunul sau prieten Stephen Hendry, cu 4-3, dupa ce scotianul condusese cu 2-0 intr-un debut promitator.
Evenimentul de la Munchen a fost ultimul din seria celor 12 programate in PTC. Cei mai buni 24 de jucatori ai seriei urmeaza sa se intalneasca la Galway (Irlanda), intre 14 si 18 martie, pentru Marea Finala a sezonului.