Ajunse in marea finala dupa ce s-au intalnit si in faza grupelor, cand echipa din emisfera sudica s-a impus categoric, cu 36-0, Africa de Sud si Anglia au oferit un spectacol agreabil, dar sarac in faza de rugby adevarat, majoritatea actiunilor desfasurandu-se in preajma liniei de la centrul terenului.
De aici a rezultat o confruntare darza a celor doua pachete de inaintare, cu multe baloane sutate in spatele celor doua linii de fundasi. Trei lovituri de pedeapsa transformate de Percy Montgomery in prima repriza au adus Africii de Sud un avantaj fragil la pauza, pentru englezii egaland la trei Johnny Wilkinson in debutul meciului (min.13).
Anglia a iesit mult mai decisa de la cabine, Tait patrunzand in forta pe trei sferturi, pentru ca Mark Cueto sa culce balonul in terenul de tinta sud-african pentru ceea ce s-a crezut a fo prima incercare a meciului. Dupa lungi deliberari intre centralul Alain Rolland si arbitrul ce inspecta faza pe monitor, cavalerul fluierului din Irlanda a decis anularea eseului, acesta dovedindu-se momentul decisiv al finalei.
Vizibil descumpaniti de aceasta decizie, englezii au cedat treptat teren in fata puternicei inaintari a Springboks, greselile din defensiva europenilor fiind aspru taxate de Percy Montgomery si Francois Steyn care au transformat fara greseala loviturile de pedeapsa primite.
Cu un Johnny Wilkinson departe de forma care l-a facut celebru in finala din 2003, Anglia s-a recunoscut in final invinsa, cu 15-6, ratand astfel sansa de a deveni prima echipa din lume care castiga de doua ori la rand trofeul Webb Ellis. Acesta merge din nou in emisfera sudica, fiind detinut pentru a doua oara de Africa de Sud, dupa Cupa Mondiala din 1995, cand Springboks s-au impus pe teren propriu, la Johannesburg (24 iunie 1995), cu 15-12 in fata Noii Zeelande.
Onlinesport: Dumitru Stircu
