Ruxandra Nedelcu a cazut si a ratat calificarea in optimile probei de schi-cross
Sportiva romana Ruxandra Nedelcu a ratat, marti, calificarea in optimile de finala ale probei de schi-cross, clasandu-se pe locul 33, dupa ce a cazut pe ultimii metri ai cursei din cadrul Jocurilor Olimpice de la Vancouver.
Ruxandra Nedelcu a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru a parasi pista.
Timpul în care sportiva româna a terminat cursa a fost de un minut, 23 de secunde si patru sutimi, în vreme ce ultima sportiva calificata în faza urmatoare a competitiei, rusoaica Iulia Livinskaia, a fost de un minut, 22 de secunde si 83 de sutimi.
La proba de schi-cross feminin au participat 35 de sportive, iar primele 32 s-au calificat în faza optimilor. Cel mai bun timp din calificari a fost obtinut de suedeza Anna Holdlund, un minut, 17 secunde si 15 sutimi.