Handbal Actualizat: Marti, 21 Februarie 2012, 09:28:38
lasa viborg pentru iasi
Cristina Varzaru se intoarce in handbalul romanesc
Capitanul nationalei de handbal feminin, Cristina Varzaru, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca oficialii Viborg HK au acceptat încetarea colaborarii cu ea cu un an mai devreme decât era prevazut si ca revine în România, urmând sa joace la Terom Z Iasi.
"Desi mai aveam înca un an de contract cu Viborg, am simtit ca cel mai bine pentru mine e sa ma reîntorc în tara. De ce? Sunt mai multe motive. Pentru ca am ajuns la 32 de ani, ma gândesc din ce în ce mai mult la ce voi face când voi termina cu cariera sportiva. În plus, îmi lipsesc familia, logodnicul, prietenii. Desi nu foarte încântati de idee, cei de la Viborg mi-au acceptat decizia si au fost de acord sa încetam colaborarea, desi mai aveam înca un an de contract. De ce am ales Iasiul ca urmatoare destinatie? Pentru ca în urma zecilor de conversatii pe care le-am avut, atât cu finantatorul Florin Zamfir, cât si cu antrenoarea Victorina Bora, am descoperit acolo un plan ambitios si atractiv, o conducere entuziasta si deschisa. Sper din suflet ca voi reusi sa ma adaptez noilor conditii si ca voi reusi sa pun o mâna serioasa la îndeplinirea planului pe care l-au început deja în urma cu un an", a declarat Cristina Varzaru pentru MEDIAFAX.
Capitanul nationalei a facut referiri si la încheierea carierei la echipa nationala, în vara acestui an: "Pentru mine handbalul de cea mai înalta performanta se incheie în vara, atunci când mi-am anuntat si retragerea de la nationala. Faptul ca voi merge la o echipa care nu joaca, cel putin pentru moment, în cupele europene, nu face noul angajament mai putin motivant. Din contra, se potriveste perfect cu ceea ce-mi doresc eu, si anume, reintegrarea în sistemul românesc, apropierea cu un pas de ceea ce va însemna viata de dupa terenul de handbal. Îmi doresc sa-mi închei frumos cariera si sper ca aranjamentul va fi de bun augur pentru ambele parti".
Cristina Varzaru a mai declarat, luni, pentru site-ul fostei campioane a Europei, ca nu s-a simtit nicaieri atât de iubita si respectata ca la Viborg. "Întotdeauna am luat deciziile cu inima, iar acum inima îmi spune ca este timpul potrivit sa ma întorc acasa, lânga familie si prietenul meu. România este prima mea casa. În România se spune ca nordicii sunt putin mai reci decât noi, dar a fost incredibil de usor pentru mine sa ma integrez, pentru ca am fost primita fantastic si am primit foarte mult spijin la început. Nu m-am simtit nicaieri atât de iubita si respectata ca la Viborg. Colegele, antrenorii pe care i-am avut, fanii, staful clubului si oamenii din oras mi-au oferit atât de multe. Le multumesc tuturor si doresc echipei Viborg mult succes în viitor", a afirmat Cristina Varzaru.
Extrema dreapta a avut parte de sapte ani de exceptie la Viborg HK, desi a trecut si prin momente dificile, din cauza unor accidentari. Cristina Varzaru a ajuns la Viborg în 2005, dupa un singur an cucerind Liga Campionilor cu noua sa echipa, pe care si l-a mai trecut în palmares de doua ori. Ca relizare individuala este de remarcat cea obtinuta în sezonul 2009-2010, când a fost golgheterul Ligii Campionilor. "Au fost sapte ani fantastici si ma simt foarte norocoasa. Am câstigat titlul, Cupa Danemarcei, Liga Campionilor, dar niciodata Cupa Cupelor. De ce sa n-o facem în acest an?", a mai spus Cristina, care este angrenata cu Viborg HK în faza sferturilor Cupei Cupelor.
Antrenorul nationalei si al formatiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca orice echipa din România îsi doreste sa o aiba în lot pe Cristina Varzaru. "Daca ea a decis sa se întoarca, înseamna ca se gândeste cu siguranta si la viata privata. Doar cine nu a fost plecat mult timp în strainatate, nu stie cât de greu este sa stai departe de cei dragi. Cred ca, daca Cristina este decisa sa mai joace handbal si în România, orice echipa ar fi interesata de ea. La valoarea sa si experienta acumulata, este o jucatoare de exceptie pentru orice club, inclusiv Oltchim. Sigur ca este devreme sa vorbim despre acest lucru, ea trebuie sa aleaga", a spus Voina.
Finantatorul echipei de handbal feminin Terom Z Iasi, Florin Zamfir, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, ca a semnat un precontract cu Varzaru, pentru sezonul urmator, în care spera ca formatia sa sa evolueze în Liga Nationala. "Dupa ce o jucatoare de talia lui Carmen Amariei a acceptat sa vina la clubul nostru si sa sprijine începutul proiectului, am ajuns la un acord si cu Cristina Varzaru, care si-a dorit sa revina în tara. A discutat cu antrenoarea Victorina Bora, cu Carmen Amariei si s-a convins ca avem un proiect serios, pe 4-5 ani, care sper sa culmineze cu calificarea în Liga Campionilor. Cristina a semnat un precontract, iar la prima venire a ei în tara, va semna si contractul, care nu are nicio clauza de reziliere, pe un an, cu optiune de prelungire. Probabil, în scurt timp, la prima convocare a nationalei, pentru turneul preolimpic. Ce îsi doreste ea, dar si noi, s-a întâmplat. Ea va juca la Terom, indiferent daca vom promova sau nu", a afirmat Florin Zamfir, care finanteaza clubul iesean, în liga secunda.
Zamfir a mai precizat ca negociaza si cu alte jucatoare de valoarea lui Varzaru. "E vorba si de jucatoare românce, dar si straine, de nivelul echipei nationale. Luptam la promovare, apoi în 2-3 ani speram la cupe europene si în 4-5 ani, ne dorim sa jucam în Liga Campionilor. Este adevarat ca am avut un blocaj financiar, de vreo luna si jumatate, dar sâmbata am avut o discutie cu echipa si le-am lamurit pe toate".