Handbal Actualizat: Duminica, 19 Februarie 2012, 19:25:41
le-au scos handbalul din cap!
Oltchim, umilita de Buducnost
"Galacticele" de la Oltchim au fost aduse cu picioarele pe pamant. Dupa cele doua victorii consecutive, a venit randul unui esec pe care nu-l vor uita prea curand in fata principalei contracandidate, Buducnost Podgorica. Muntenegrencele s-au impus la Valcea cu 34-24 si au prima sansa la ocuparea primului loc.
Startul perfect din faza grupelor principale le obliga pe fetele de la Oltchim la un succes cu Buducnost pentru a transa in favoarea lor lupta pentru primul loc.
Valcencele au contat insa doar in primele 15 minute, in care au reusit sa se tina dupa Katalina Bulatovici si Popovici.
Apoi, a urmat o degringolada totala, atat in jocul ofensiv cat si in cel defensiv. Nici macar Luminita Hutupan nu ne-a mai ajutat, Radu Voina fiind nevoit sa apeleze la solutiile de rezerva.
Dupa un sfert de ora, scorul era egal, 8-8, numai ca muntenegrencele au pus stapanire pe joc si au reusit, printr-o Katalina Bulatovici in mare forma, sa intre cu un avantaj de cinci goluri la cabine (18-13).
Daca prima parte a fost slaba, a doua a fost lamentabila. Timp de zece minute, fetele noastre nu au marcat niciun gol, in timp ce Buducnost reusise sase la rand.
Muntenegrencele nu au mai fortat in ultimele 20 de minute, astfel ca la final am reusit sa scapam "onorabil" cu doar zece goluri diferenta, scorul fiind 34-24.
In urma acestui rezultat, Oltchim ocupa locul secund cu patru puncte, doua mai putin decat Buducnost.
In celalalt meci din aceasta grupa, Krim Mercator s-a impus cu 21-20 in deplasare la Metz.
Etapa urmatoare, pe 26 februarie, Oltchim va intalni in deplasare pe Metz, iar Krim va primi vizita lui Buducnost, doua zile mai devreme.
Onlinesport