Handbal

Carmen Amariei va juca la Hypo Viena din viitorul sezon

Handbalista Carmen Amariei, componenta a nationalei României, va evolua din sezonul viitor la campioana Austriei, Hypo Viena, cu care a semnat un contract valabil pe un an, cu optiune de prelungire pe înca unul.

"Sunt foarte fericita de acest angajament, care îmi va permite sa mai joc handbal de înalta clasa, în Liga Campionilor. Voi juca la o echipa foarte titrata în handbalul european, la care au mai fost multe handbaliste române înaintea mea. Sper sa avem un parcurs bun în sezonul viitor, în toate competitiile în care vom participa", a declarat Carmen Amariei, miercuri, pentru MEDIAFAX.

Handbalista care va împlini 32 de ani în luna septembrie a semnat deja contractul cu Hypo Viena, urmând ca dupa încheierea campionatului în Danemarca, unde joaca la FCK Handbold, sa revina în România, iar în 5 iulie sa se prezinte la reunirea noii sale echipe.

În liga daneza, Carmen Amariei asteapta jucarea finalei mici, pentru medalia de bronz. "Am avut un sezon destul de bun, mai ales în tur. Apoi, au intervenit multe accidentari în lotul echipei, care ne-au costat parcursul în Liga Campionilor, dar si în campionat. Am ratat finala mare, desi am terminat pe primul loc sezonul regulat, dar e bine ca am ramas în lupta pentru o medalie. Vom juca finala mica, în trei meciuri, primul fiind programat în 19 mai. Sper sa câstigam medalia", a mai precizat Carmen Amariei.

Potrivit presei austriace de miercuri, în lotul pentru sezonul viitor al echipei Hypo Viena se va afla si extrema stânga Gitte Aaen si vedeta interul Kristine Lunde Borgersen, ambele de la Viborg. Sora geamana a lui Borgersen, Katrine Lunde Haraldsen, va parasi si ea pe Viborg, semnând deja pe trei sezoane cu Gyor ETO (Ungaria).

Cele doua surori vor avea ultimele aparitii împreuna pe teren si în finala Ligii Campionilor, împotriva campioanei României Oltchim Râmnicu Vâlcea, în 8 si 15 mai.

Mediafax



Carmen Amariei va juca la Hypo Viena din viitorul sezon