Turul Frantei

Prezentarea Turului Frantei 2008

A 95-a editie a Turului ciclist al Frantei va debuta, sambata, in vestul Hexagonului la Brest, pentru a treia oara in istorie localitatea bretona gazduind punctul de pornire al Marii Bucle, legendarii Fausto Coppi (1952) si Eddy Merckx (1974) marcand cu victoriile lor ultimele doua manse incepute pe coasta Atlanticului. Pentru prima data din 1967 startul nu se va da printr-un clasic prolog, ci printr-o mansa in linie.

In absenta campionului Alberto Contador, lasat in afara competitiei dupa ce echipa sa Astana nu a fost invitata de organizatori pe motive disciplinare, australianul Cadel Evans de la echipa Silence-Lotto va purta numarul unu de concurs, ciclistul de la Antipozi fiind cotat cu principala sansa la castigarea cursei.

Al doilea la finalul intrecerii din 2007 si de asemenea ocupant al locului secund in Turul Tarii Bascilor si Dauphine Libere din acest an, Evans face figura de favorit prin constanta afisata pe sosea atat in etapele de munte inalt, cat si in probele contracronometru.

Proaspat invingator in Dauphine Libere, unde l-a invins chiar pe Evans pentru 39 de secunde, spaniolul Alejandro Valverde ataca o data in plus Turul Frantei, dupa ce in ultimii doi ani a sucombat plecand din postura de principal favorit.

Doar locul sase in 2007 pentru ciclistul originar din Murcia si un abandon nefericit in 2006, chiar inainte ca plutonul sa reintre pe teritoriul Frantei dupa scurta incursiune in Benelux, dar invingatorul din clasica Liege-Bastogne-Liege promite o prezenta consistenta in batalia tricoului galben anul acesta.

Ajuns la 30 de ani si cu doua Tururi ale Spaniei in palmares, unul castigat pe sosea in 2007 si un altul la masa verde in 2006, rusul Denis Menchov de la Rabobank este singurul ciclist de top care porneste Marea Bucla dupa ce si-a testat fortele in Turul Italiei, prima competitie majora pe etape a sezonului. Recompensat cu tricoul alb de cel mai bun tanar in 2003, Menchov vrea in 2008 sa schimbe nuanta spre galben atat de unic pentru Turul Frantei.

Privit ca unica speranta a ciclismului italian in vederea unui rezultat major in Marea Bucla, dupa un deceniu de la succesul regretatului Marco Pantani, invingatorul Giro din 2004, Damiano Cunego incepe Turul Frantei cu intentia declarata de a urca pe prima treapta a podiumului la Paris.

Castigator al Turului Italiei in 2004, ciclistul in varsta de 26 de ani se afla doar la a doua prezenta in cursa din Hexagon, dupa ce in urma cu doi ani a ocupat prima pozitie in ierarhia tinerilor.

Din batalia tricoului galben si a primelor pozitii la general nu trebuie scosi rutieri precum Kim Kirchen (High Road), Samuel Sanchez si Haimar Zubeldia (ambii de la Euskaltel), Christophe Moreau (Agritubel), Mauricio Soler (Barloworld) sau fratii Franck si Andy Schleck (ambii de la CSC).

V de la verde si viteza

In afara duelurilor purtate la altitudine o alta atractie a Turului Frantei este reprezentata de confruntarile marilor vitezisti ai plutonului, care an de an isi dau intalnire pentru suprematia in clasamentul pe puncte rezervat tricoului verde.

Absent din motive disciplinare, belgianul Tom Boonen nu-si va putea apara tunica obtinuta in 2007, pentru aceasta urmand a se lupta Robbie McEwen (12 etape castigate in Turul Frantei si de trei ori tricou verde la Paris), Thor Hushovd (tricou verde in 2005), Oscar Freire (triplu campion mondial, dar o singura data ajuns la Paris, in 2003), Erik Zabel (de cinci ori tricou verde si multiplu castigator de etape) sau Stuart O'Grady.

Pe langa experienta bogata la nivel inalt a celor de mai sus de la duelurile roata la roata ale sprinturilor finale nu vor absenta tinerii Mark Cavendish (rutier cu sapte succese in 2008), Gert Steegmans (inlocuitorul lui Boonen la Quick Step) sau Baden Cooke, ciclist revenit in Marea Bucla dupa trecerea la Barloworld.

Cifrele Turului Frantei 2008

In lungime de 3554 kilometri, editia cu numarul 95 a Marii Bucle se va desfasura intre 5 si 27 iulie pe un traseu in sensul invers acelor de ceasornic, pornind de la Brest spre sudul muntos al Pirineilor, pentru a ajunge apoi in Alpii italieni la Prato Nevoso si celebra Alpe d'Huez din masivul francez, finalul fiind programat pe deja celebrul Champs Elysee din Paris.

Sunt programate 21 de etape, dintre care zece de plat, cinci de munte inalt, patru de munte mediu si doua contratimpuri individuale insumand 82 de kilometri de effort solitar. Patru sosiri vor avea loc la altitudine, in plina ascensiune, ciclistii urmand a avea doua zile de pauza pe durata celor trei saptamani de cursa.

Zece orase vor gazdui in premiera startul sau sosire unei etape, Auray, Aigurande, Brioude, Prato Nevoso, Cuneo, Jausiers, Embrun, Roanne, Cerilly si Etampes aflandu-se pentru prima data pe harta Marii Bucle.

Cea mai lunga etapa din acest an va fi programata, miercuri 9 iulie, intre localitatile Cholet si Chateauroux, pe distanta a 232 de kilometri, iar altitudinea maxima atinsa de ciclisti va fi de 2802 metri. In etapa a 16-a caravana ciclista va ajunge pe Col de la Bonette-Restefond, catarare care face parte din mansa cuprinsa intre Cuneo si Jausiers.

Premiile totale puse in joc de organizatori insumeaza 3 milioane de euro.

Onlinesport: Dumitru Stircu



Prezentarea Turului Frantei 2008